Boala Alzheimer ar putea fi detectată în fazele incipiente

200

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Nottingham au dezvoltat un test prin care se poate detecta maladia Alzheimer în primele faze, printr-o simplă analiză de sânge.

Acest test se bazează pe identificarea în sânge a unor combinaţii de „markeri", adică a unor proteine precum amiloida sau apolipoproteina E (APOE) pe care oamenii de știinţă le-au asociat cu boala Alzheimer.

Specialiștii sunt optimiști cu privire la potenţialul de utilizare a acestor teste, fiindcă ele ar putea ajuta la o diagnosticare precoce și un tratament mult mai adecvat. Cu toate acestea, estimează că ar mai fi nevoie de un deceniu până la implementarea lor pe scară largă, informează BBC.

Kevin Morgan, profesor la Universitatea din Nottingham, a declarat că aceste descoperiri sunt foarte importante, deoarece o simplă analiză de sânge este o metodă rapidă și ușoară prin care se va putea face diferenţa, cu ajutorul tehnologiei, între pacienţii sănătoși și cei care suferă această boală.