Etichetă: clerici
Încrederea în cler a crescut cu 2 procente
Peste jumătate dintre respondenţii la cel mai recent sondaj de opinie Gallup au încredere în cler, potrivit evaluării pe care aceştia au făcut-o onestităţii şi standardelor etice în rândul a 22 de profesii.
Biserica Prezbiteriană a decis hirotonirea slujbașilor gay
După 33 de ani de dezbateri, Biserica Prezbiteriană a decis săptămâna aceasta să hirotonească clerici gay, de la pastori la prezbiteri și diaconi ai bisericii. Este cea mai nouă schimbare a unei biserici protestante majore din America faţă de homosexuali și lesbiene.
Clerici islamici hotărăsc soarta unui „dans creștin”
Cel mai înalt corp clerical islamic din Malaysia va decide, în cursul acestei luni, soarta unui dans popular care a fost interzis în urma acuzaţiilor că ar conţine „elemente ritualice creștine”.
Topul încrederii diferit de topul respectului
Pompierii sunt grupul profesional care se bucură de cea mai mare încredere a românilor (91%), conform studiului Gfk Trust Index 2010, anunţă Gândul. Îi urmează poștașii (89%), cadrele militare (88%) și clericii (86%). La nivelul inferior al listei se află managerii marilor companii (39%), bancherii (29%) și ultimii sunt politicienii (11%).
Majoritatea preoţilor își documentează predicile pe Internet
Cei mai mulţi preoţi (94,7%) intră zilnic pe Internet pentru a se documenta pentru predici, relevă studiul citat de ziarul Gândul. Astfel, 60,1% dintre ei intră cel puţin o dată pe săptămână pentru a cerceta chestiuni religioase, iar 64,4% consideră că Internetul îi poate ajuta în dezvoltarea profesională.











