Etichetă: imam

Universităţile germane instruiesc noile generaţii de imami

Germania a inaugurat, anul acesta, primul departament de teologie islamică în cadrul unei universităţi finanţate din bani publici. E vorba despre un departament în cadrul uneia dintre cele mai vechi universităţi din Germania, Tübingen, situată la poalele munţilor Pădurea Neagră.

Experiment unic – viitorii rabini, imami și pastori vor studia împreună

Un rabin, un imam și un pastor împreună într-o sală de clasă. Conform AP, aceasta este ţinta Școlii de teologie din Claremont, care din această toamnă începe un program în cadrul căruia viitorii lideri spirituali din cele trei religii avramice vor lucra împreună pentru a-și obţine diplomele.

Musulmanii din armata SUA încurajaţi să-şi ucidă colegii

Un imam yemenit i-a îndemnat pe musulmanii înrolaţi în armata SUA să îşi ucidă colegii, în semn de credinţă. Anwar al-Awlaki este o figură importantă asociată grupării Al Qaeda din Yemen, fiind căutat de autorităţile americane.