Cum cresc copacii

1367

„Trebuie să crești încet, la fel cum cresc copacii”, scria Lev Tolstoi într-unul dintre jurnalele sale, referindu-se poate la răbdarea pe care trebuie să o avem cu noi, la timpul pe care trebuie să-l folosim pentru a ne construi un caracter drept sau la atenţia faţă de clipa prezentă și faţă de frumuseţile de astăzi. O exemplificare a acestui gând este videoclipul de faţă, un videoclip impresionant realizat în 8 luni, la sfârșitul cărora un firav stejar s-a ridicat la lumina soarelui.