Ce urmează după moarte? Fără să reflectăm prea mult, răspundem instinctual că sufletul se înalţă spre Cer. Ritualuri tradiţionale vin să susţină această idee, iar poveștile despre moartea clinică alimentează și mai mult o convingere devenită foarte populară. Ar putea fi, de fapt, altfel?

„După ce ești mort, asta e, s-a terminat”, sună declaraţia ușor cinică a unui tânăr care a experimentat moartea clinică de două ori pe parcursul unui singur an. Reîntors la viaţă de fiecare dată, a susţinut că „totul a fost doar negru” și a insistat asupra ideii că nu există dovezi cu privire la vreo formă de existenţă care urmează morţii.

Cazul său, povestit de Christian Today, contrastează puternic cu relatările mediatizate care suscită interesul public și care sugerează că viaţa se continuă dincolo de moarte. De regulă, intrarea în moarte clinică este însoţită de indicii care par să confirme imaterialitatea sufletului și detașarea acestuia de corp. Însă povestea lui Sasha Eliasson, un student suedez în vârstă de 22 de ani, nu conţine nimic despre celebrele tuneluri umplute de lumină și nici despre vreo călătorie în spaţiul ceresc. Nu a întâlnit nicio rudă și nu a vorbit cu niciun înger.

O moarte cât un somn

Povestea lui Sasha este inedită, la fel ca „moartea” lui. A trecut prin deces de două ori. O dată după un accident de motocicletă și a doua oară după o supradoză de calmante, înregistrându-se la un interval de doar câteva luni. Intervievat pe marginea experienţei sale, Sasha a spus că a simţit moartea ca și cum ai trage un „un pui de somn scurt”, unul atipic, fiindcă „nu ai niciun vis, te trezești și simţi că ai dormit o lungă perioadă de timp, când, în realitate, au trecut doar aproximativ 15 minute”. Experienţa l-a convins că nu există niciun motiv să se mai teamă de moarte: „Când mori, doar te oprești din existenţă, așa că nu există niciun motiv să îţi faci griji.”

Aceeași experienţă i-a întărit și convingerile ateiste. „Întotdeauna am fost ateu, dar exista o parte din mine care spera că există un Dumnezeu sau Rai, sau ceva deasupra noastră.” Acum este convins că aspiraţiile sale sunt pure iluzii, ceea ce îl determină să își trăiască cât mai responsabil viaţa de pe acest pământ, fiind mai mult decât convins că este singura pe care o are. „Nimic nu se va mai putea schimba odată ce eu sunt mort, singurul lucru care va trăi după moartea mea va fi impactul vieţii mele asupra celor care sunt încă în viaţă. Și sper că acesta va fi pozitiv!”

Varianta suedezului are suport?

Povestea tânărului de 22 de ani naște controverse. Dincolo de opiniile pro și contra, ar merita de reflectat asupra aspectelor pe care le invocă. Poate fi moartea asociată unui somn sau unei stări de inconștienţă? Aceasta ar presupune abandonarea ideii de suflet nemuritor, implicit a continuării vieţii într-o nouă dimensiune existenţială. În mod ironic, în ciuda ateismului său, varianta expusă de Sasha este mai aproape de tradiţia iudeo-creștină cu privire la starea omului în moarte decât alternativele populare astăzi.

Astfel o varietate de texte biblice compară moartea cu un somn și cu o stare de inconștienţă. O carte plină de înţelepciune, cum este cea a Eclesiastului, chiar insistă asupra unei atitudini corecte în timpul vieţii, fiindcă „În locuinţa morţilor în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știinţă, nici înţelepciune”. Cu alte cuvinte, nu există nimic care să permită ideea unei supravieţuiri conștiente după deces.

Doctrina vieţii de apoi în Israel, în iudaism și în creștinism este o laborioasă cercetare derulată de-a lungul a 12 ani asupra escatologiei iudaice și creștine. Autorul, Robert Charles, surprinde în timp evoluţia unei doctrine care s-a sedimentat odată cu infiltrarea elementelor grecești în gândirea ebraică. De aceea nu este deloc surprinzător că, în timpul lui Iisus Christos, existau deja două orientări opuse cu privire la viaţa de după moarte, una tradiţionalistă, reprezentată de farisei, și cealaltă elenistă, promovată de saduchei.

Iisus nu a lăsat deloc impresia în discursurile Sale că ar îmbrăţișa vreuna dintre ideile eleniste, deși face apel la termenul de „suflet”. Acesta nu a fost utilizat în sensul unei componente imateriale ce poate fi detașată de corp, deși Iisus S-a folosit de concepţii populare vehiculate la acel timp (așa cum transpare ideea de nemurire a sufletului din parabola cu bogatul și săracul Lazăr). Acest demers nu a fost făcut pentru a mediatiza o concepţie străină tradiţiei biblice, ci pentru a facilita receptarea mesajului pe care Iisus dorea să îl transmită. Cu toate acestea, mulţi interpretează literal pasaje de acest gen, care au fost intenţionat enunţate alegoric pentru a evidenţia adevărata realitate din spatele textului, nu pentru a furniza detalii asociate vieţii de după moarte.

Unde greșește Sasha?

Prin contestarea interpretării tradiţionale a existenţei post-mortem, tânărul ateu reușește involuntar performanţa de a se apropia mai mult de izvoarele iudeo-creștine decât mulţi alţii care citesc Biblia.

Cu toate acestea, demersul i-a fost limitat de propria concepţie despre aspecte fundamentale ale creștinismului, așa cum sunt cele de Rai și de Dumnezeu. Modul în care Sasha le-a respins legitimează punerea unei întrebări esenţiale: Este posibilă acceptarea concepţiei despre moarte ca stare inconștientă având totuși credinţă în viaţa eternă? Sasha răspunde negativ. Scriitorii Bibliei răspund însă pozitiv. Pentru aceștia, moartea este doar un interval care precede învierea, nu intrarea într-o stare de neant fără final. Pentru tânărul suedez, cele două elemente nu pot fi asamblate. Trezit la realitate, a preferat să abandoneze definitiv nu doar ideea imaterialităţii sufletului, ci și pe Dumnezeu.

DISTRIBUIE: