Experienţe ciudate de dincolo de viaţă

4039

Timp de 45 de minute, medicii și asistentele medicale au fost în imposibilitatea de a-l revigora pe Brian Miller, de 41 de ani, șofer de camion, care a suferit un atac de cord. Miller, care spune că a fost în cer în acest timp, pretinde că este în viaţă astăzi pentru că Dumnezeu l-a trimis înapoi.

Intervievat de către Fox News, bărbatul a relatat întâlnirea cu socrii săi și faptul că i s-a cerut să se reîntoarcă din nou pe pământ. Este aceasta dovada clară a existenţei vieţii de după moarte?

Când jurnalistul Megyn Kelly i-a solicitat lui Miller să descrie experienţa sa, acesta a afirmat că „am văzut o lumină și m-am îndreptat spre ea. Și apoi, dintr-odată, s-a deschis un drum frumos cu flori.” A continuat să înainteze de-a lungul potecii până în momentul în care „un domn și o doamnă s-au apropiat”. Erau socrii lui care i-au spus că trebuie să se întoarcă, nefiind încă momentul pentru a rămâne acolo.

În continuarea interviului, Miller a explicat că „mereu a crezut în Dumnezeu și în viaţa de după moarte” și că obișnuia încă din copilărie să meargă la biserică, însă de când s-a căsătorit nu a mai păstrat acest obicei. El admite că experienţa prin care a trecut i-a schimbat perspectiva asupra vieţii sale în mai multe moduri și că oamenii trebuie să știe că cerul este real.

Poveștile care ne modelează convingerile

Aparent, s-ar putea crede că aceste manifestări catalogate de oamenii de știinţă ca fenomene paranormale afectează doar persoane predispuse la acest gen de credinţe. Însă chiar și oamenii de știinţă și-au manifestat nu doar interesul, ci chiar convingerea că aceste fenomene sunt reale. Un asemenea caz este Eben Alexander, care timp de 15 ani a fost profesor neurochirurg la Harvard. Timp de șapte zile a fost în moarte clinică, însă, cu ajutorul medicilor, a reușit să își revină.

„A fost ca o adevărată odisee. Am ajuns într-un loc în care erau peste tot în jurul meu fluturi și nori pufoși, iar pe fundal răsună un cântec care îmi crea o stare de relaxare și de bucurie”, mărturisește doctorul. Trăirile pe care le-a avut în acele șapte zile l-au schimbat complet și l-au făcut chiar să creadă că există viaţa după moarte. „Știu că descrierea mea pare desprinsă dintr-un film de la Hollywood, însă vreau să le spun persoanelor sceptice că ceea ce trăiam era real și nu o simplă fantezie”, încheie Eben.

Deși nu dispunem de o statistică care să înregistreze trăirile din pragul morţii până în prezent, ceea ce se cunoaște cu siguranţă este vechimea fenomenului. Rădăcinile lui se pierd în negura timpurilor. De exemplu, Platon, în celebra Republica, povestește experienţa unui soldat pe nume Er, după ce acesta a fost ucis într-o luptă. Er descrie momentul în care spiritul îi părăsește trupul, pentru ca apoi să fie judecat alături de sufletele altor persoane decedate și, într-un final, să vadă Paradisul. Este evident că fenomenul nu este specific spaţiului creștin, precedând cu mult timp relatările actuale despre înălţarea sufletului spre Dumnezeu și apoi reîntoarcerea lui pe pământ.

Relatări comune, înţelegeri diferite

Într-o listă a trăirilor de acest gen, specialiștii au enumerat mai multe stări corelate, deși extrem de puţini oameni ajung sa le trăiască pe absolut toate. Printre acestea, cel mai insistent se regăsesc sentimentul de liniște, lumina intensă și pură, părăsirea propriului corp, intrarea în alte dimensiuni, entităţi luminoase, tunelul, comunicarea cu spiritele,vizualizarea propriei vieţi.

Dacă manifestările sunt aproximativ comune tuturor persoanelor care pretind că au experimentat trăirile în pragul morţii, nu la fel sunt interpretările. Pentru unii creștini, astfel de experienţe reprezintă dovada clară că există viaţa după moarte și că oamenii continuă să existe într-o altă dimensiune, fie Raiul, fie Iadul. Credinţa în nemurirea sufletului își găsește astfel suportul în aceste relatări. Însă aceasta nu este o opinie unanim acceptată în mediul religios. Există și convingerea că senzaţiile din pragul morţii nu sunt altceva decât modalităţi prin care Diavolul încearcă să profite de vulnerabilitatea oamenilor, apărându-le ca un „înger de lumină”, relatează descopera.ro.

În ton cu cei care consideră manifestările ca o contrafacere se poziţionează și oamenii de știinţă. În opinia acestora, experienţele din preajma morţii pot fi explicate știinţific și au condus experimente care să demonstreze acest lucru. Astfel, unii cercetători au descoperit că anumite droguri, așa cum este ketamina, pot crea senzaţii identice cu cele descrise mai sus, lipsa de oxigen, combinată cu o traumă puternică, putând genera senzaţia unei desprinderi de corp. Alţii consideră că fenomenul este cauzat de o descărcare electrică din momentul în care creierul începe să rămână fără oxigen sau o lipsă de irigare sanguină a globului ocular.

Origini divine?

Merită să fie luate în considerare și încercările de a asocia știinţa cu religia în explicarea fenomenului. Unul dintre cei care au studiat cu insistenţă timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte a fost Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky se întreabă dacă nu există și probabilitatea ca „acest mecanism să fi fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a le oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el — momentul când se apropie de moarte?” conform Daily Mail. Însă, la fel de bine ne-am putea întreba dacă nu cumva la originea acestei percepţii stă tocmai credinţa continuării vieţii dincolo de moarte într-o formă imaterială. În special, religiile tradiţionale favorizează această abordare prin credinţa în nemurirea sufletului.

Cu siguranţă, o explicaţie tranșantă cu privire la acest gen de experienţe nu poate fi dată. Aceasta și fiindcă subiectivismul interpretărilor joacă un rol esenţial. Nu se poate trece cu vederea faptul că există o încercare artificială de a asocia conceptul biblic de viaţă după moarte cu un gen de experienţe încă neelucidate integral. Însă nu e legitim să ne așteptăm ca oamenii să își construiască credinţa în ceva atât de fundamental precum viaţa de dincolo de moarte pe percepţiile subiective ale altora. Ce se știe este că doctrina sufletului nemuritor, susţinută de majoritatea creștinilor, se alimentează din seva greco-romană. Ritualurile tradiţionale asociate morţii ne duc mai mult cu gândul la Hades decât la Rai. Charon pare a-și fi luat obolul. Și atunci, de unde vine și convingerea atât de fermă a supravieţuirii sufletului după moarte și a călătoriei sale printre astrele cerești într-o manieră mult prea fantezistă? Ar merita ca răspunsul să vină în urma unei reflecţii mai profunde și care să meargă mai în profunzime decât convingerile populare.