De la oficialii guvernamentali la liderii marilor corporaţii și de la conducătorii instituţiilor publice la micii întreprinzători privaţi, utilizarea bugetului de venituri și cheltuieli a devenit o practică uzuală.
Întrebarea la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează este dacă și în ce mod acest instrument financiar își găsește utilitatea și în spaţiul familial.
O istorie multimilenară
Ideea că planificarea financiară ar fi un apanaj al epocii moderne nu are temei obiectiv. Cu mai bine de două mii de ani în urmă, Învăţătorul din Galileea se întreba retoric: „Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?“ (Luca 14:28).
Textul în cauză este ilustrativ pentru cel puţin două dintre funcţiile bugetului[1] (cunoscut și ca buget de venituri și cheltuieli, pe scurt BVC), respectiv funcţia de previziune și cea de asigurare a echilibrului financiar. Nu în ultimul rând, textul biblic citat este un argument în favoarea ideii că, atât în ceea ce privește activitatea curentă ce se desfășoară în cadrul gospodăriei comune, cât și în ce privește realizarea unor proiecte ale familiei, bugetul de venituri și cheltuieli constituie un instrument de planificare și analiză financiară deosebit de util.
Veniturile – între estimare și siguranţă
Potrivit rolului său de previziune financiară, bugetul trebuie să reflecte, prin intermediul indicatorilor săi, nu doar necesităţile de fonduri ce urmează a fi cheltuite, ci și posibilităţile de acoperire a acestora.
Evident că vor fi luate în calcul acele venituri care prezintă o probabilitate ridicată de realizare, cu precădere cele de natură repetitivă, care provin din surse reglementate sau contractuale (salarii, pensii, alocaţii, dobânzi la depozitele proprii și altele asemenea). O primă sau o bonificaţie, dacă se bazează doar pe promisiunea șefului ierarhic, nu poate fi avută în vedere, decât cel mult în cadrul veniturilor excepţionale, cu precauţia de a nu fi destinată acoperirii unor cheltuieli certe.
În rest, se aplică principiul neafectării veniturilor, în sensul că orice resursă financiară se varsă în „oala“ comună a bugetului familiei, fără vreo precizare asupra cheltuielilor pe care urmează să le acopere.
Cheltuielile – priorităţi și consecinţe
Dacă succesiunea precizării diferitelor categorii de venituri nu are o semnificaţie aparte, decât cel mult sub raport cantitativ, structura cheltuielilor indică, de regulă, ordinea în care acestea urmează a fi efectuate, potrivit unei ierarhii a necesităţilor asemănătoare cu bine cunoscuta „piramidă a nevoilor individuale“[2].
Prin cugetările înţeleptului Solomon, Scriptura recomandă și ea o ierarhizare a activităţilor gospodărești și implicit o ordine de prioritate a cheltuielilor aferente: „Vezi-ţi întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului, şi apoi apucă-te să-ţi zideşti casa!“ (Proverbele 24:27).
Pe primul loc se situează obligaţiile a căror neîndeplinire generează fie costuri suplimentare (dobânzi majorate, penalităţi), fie consecinţe de altă natură (rezilieri de contracte, pierderi în plan reputaţional ș.a.). Într-un asemenea context, evreii mozaici și unii dintre creștinii neoprotestanţi acordă prioritate maximă practicii zeciuielii, constând în a zecea parte a veniturilor, care este destinată susţinerii slujitorilor și proiectelor bisericii.
Un alt capitol de cheltuieli prioritar îl reprezintă economiile. Orice ghid de economisire pune la loc de cinste principiul prelevărilor lunare. Studiile au arătat că oamenii care erau mai dispuși să economisească sunt cei care erau gata să își amâne satisfacţia personală, preferând o recompensă ulterioară, principiu cunoscut sub denumirea de delayed gratification. Poziţionarea prioritară a economiilor, pe lângă sporirea certitudinii realizării acestora, are și rolul formării obiceiului de a economisi, inclusiv ca rezultat al procesului de educaţie financiară.
În fine, vom completa capitolele de cheltuieli cu satisfacerea necesităţilor și a altor dorinţe, precizând faptul că între aceste două ultime categorii este dificil de stabilit o linie strictă de separaţie. O mâncare sau o haină poate fi apreciată la fel de bine ca necesitate de bază, în sensul teoriei lui Maslow, sau ca satisfacere a unor capricii ori extravaganţe, în funcţie de parametrii specifici procesului de consum: preţ, cantitate, context, marcă, modă ș.a.
Realism și anticipare corectă
Dacă, în practica instituţională, problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor şi cheltuielilor necesită utilizarea unor metode moderne bazate pe analiza cost-avantaje şi pe alte studii de eficienţă, bugetul familiei poate fi construit și pe baza așa-numitelor metode clasice.
Astfel, în condiţiile în care coordonatele demografice și parametrii socioeconomici ai familiei sunt caracterizaţi de o relativă constanţă, se recomandă metoda automată, potrivit căreia pentru întocmirea bugetului pe anul următor (t+1) se iau drept bază veniturile şi cheltuielile penultimului an (t-1), an al cărui exerciţiu a fost încheiat. Aceasta, deoarece la întocmirea proiectului de buget pentru anul următor nu se cunosc încă realizările certe ale bugetului pe anul în curs (t), care pot fi cel mult preliminare. Metoda este simplă și nu necesită un volum semnificativ de activităţi.
Dacă avem de-a face cu o dinamică previzibilă a contextului familial, se recomandă metoda majorării (diminuării), constând în aceea că se iau în calcul rezultatele exerciţiilor bugetare pe un interval de câţiva ani consecutivi din perioada premergătoare anului pentru care se elaborează proiectul de buget. Pe baza acestor date se determină ritmul mediu anual de creştere (sau descreştere) a veniturilor şi cheltuielilor bugetului. Prin aplicarea acestui ritm asupra veniturilor şi cheltuielilor anului bugetar în curs se determină nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetului pe anul următor.
Metoda evaluării directe este și mai riguroasă și presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venit şi pentru fiecare categorie de cheltuieli. În acest scop se au în vedere execuţia preliminară a bugetului pe anul în curs şi previziunile în domeniul economic şi social pentru anul bugetar următor. La estimarea veniturilor și cheltuielilor aferente bugetului pe anul următor se ţine seama de nivelul acestora prevăzut pentru anul în curs, care se ajustează în funcţie de eventualele modificări ce vor interveni ca urmare a influenţei unor factori de natură demografică, economică, socială şi de altă natură, cu impact asupra mediului familial.
Echilibru și temperanţă
Potrivit funcţiei sale de instrument al asigurării echilibrului financiar, bugetul este folosit în asigurarea egalităţii dintre venituri și cheltuieli. Această relaţie trebuie prevăzută și realizată atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri și cheltuieli, la nivelul familiei în cauză, cât și structural, în cazul unor proiecte specifice pe termen lung (educaţie, investiţii).
Evident că problemele apar atunci când nivelul cheltuielilor îl depășește pe cel al veniturilor, în caz contrar repartizarea excedentului fiind o acţiune ușor de realizat și chiar plăcută. Cei nehotărâţi pot să procedeze la majorarea volumului de economii.
De regulă, ca prim pas pentru atenuarea deficitelor, specialiștii recomandă o majorare de venituri. În contextul familial, o asemenea soluţie poate să însemne fie un job suplimentar, fie angajarea unei persoane dedicate anterior activităţilor casnice sau a unui pensionar ori desfășurarea unor activităţi pe cont propriu, în afara ocupaţiei permanente (apicultură, comercializarea produselor agricole, activităţi meșteșugărești).
Există și varianta obţinerii unor venituri extraordinare (de exemplu, din vânzarea unor bunuri de care ne putem dispensa), cu specificaţia că aceasta constituie o rezolvare temporară, fără impact asupra fundamentării bugetelor viitoare.
Când asemenea soluţii nu pot fi aplicate sau când ele se repercutează în mod negativ asupra altor componente ale existenţei familiei, rămâne varianta redimensionării cheltuielilor, în sensul diminuării lor.
O analiză corectă a trebuinţelor poate duce la reducerea unor costuri supradimensionate sau chiar a unor nevoi aparente – în realitate, a unor dorinţe nu neapărat necesare. Să nu uităm că făgăduinţa divină privind bunăstarea terestră constituie un model de simplitate și modestie: „(…) i se va da pâine și apa nu-i va lipsi“ (Isaia 33:16). Nu în ultimul rând, putem proceda la o amânare a satisfacerii unor trebuinţe, desigur acolo unde acest lucru este posibil.
(În loc de) concluzii
Funcţia de control a execuţiei financiare este de la sine înţeleasă, dacă avem în vedere că, în ultimă instanţă, bugetul conţine o serie de estimări, a căror realitate nu poate fi evaluată decât post-factum. Așadar, vom menţiona faptul că realismul evaluărilor efectuate cu ocazia elaborării bugetului va fi probat în practica activităţilor financiare ulterioare, execuţia bugetară constând tocmai în evidenţierea dimensiunii concrete a veniturilor obţinute și a cheltuielilor efectuate în perioada de referinţă, inclusiv a diferenţelor faţă de valorile previzionate.
Motiv pentru care, în fundamentarea viitoarelor bugete, este de dorit să utilizăm cu precădere execuţiile bugetare din anii anteriori și valorile preliminate pentru anul în curs.
Dan Constantinescu știe că bazele organizării finanţelor personale constau în alcătuirea unui buget și, de aceea, oferă într-o manieră succintă pașii necesari pentru elaborarea unui buget anual al familiei.
