Disidentul creştin Liu Xianbin a fost condamnat la 10 ani de detenţie de către Tribunalul Poporului din Suining, China. Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a cerut eliberarea imediată a activistului pro-democraţie.
Liu Xianbin a fost condamnat pentru trădare, pentru „incitare la subminarea puterii de stat". De asemenea, i s-a interzis să acorde interviuri şi să publice materiale. Procesul a durat doar câteva ore.
„Zece ani de detenţie pentru redactarea de articole este o sentinţă îngrozitoare şi o parodie a justiţiei. Liu Xianbin nu este vinovat de nicio crimă. El este deţinut pe motive de conştiinţă şi ar trebui să fie eliberat imediat", a declarat Catherine Baber, de la divizia Asia Pacific a organizaţiei Amnesty International.
Este a treia oară când Liu Xianbin este întemniţat din cauza opţiunilor sale politice şi a activismului său. Şi el este unul dintre semnatarii Cartei 08, un manifest pentru reformă politică, document semnat şi de Liu Xiaobo , laureatul Nobel pentru Pace din 2010, încarcerat la rândul său în China.
Liu Xianbin a publicat numeroase articole pro-democraţie şi în favoarea respectării drepturilor omului, criticând regimul de la Beijing pentru numeroasele sale abuzuri, notează ekklesia.co.uk.
(Foto: rfa.org)













