Politica furiei distruge încrederea în sustenabilitatea democraţiei
Câștigarea alegerilor prezidenţiale americane de către candidatul republican Donald Trump tocmai a fost inclusă de către compania de cercetare Economist Intelligence Unit, din cadrul grupului The Economist, pe lista celor mai periculoase 10 evenimente pentru viitorul umanităţii.
Bogaţi pe hârtie, săraci în buzunare: Ce se întâmplă cu economia românească?
România este un paradox economic. Un raport al Comisiei Europene evidenţiază contradicţia dintre faptul că, la sfârşitul anului trecut, România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE, dar a rămas în continuare a doua cea mai săracă ţară din blocul comunitar. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în cadrul unei conferinţe organizate...
Putin uimește cu retragerea subită din Siria
Astăzi, Rusia începe să își retragă cea mai mare parte a forţelor armate din Siria, o decizie pe care președintele Putin a anunţat-o public abia ieri, luând prin surprindere atât Statele Unite, cât și guvernul sirian, conform unor surse. Coaliţia anti-Assad nu a reușit să identifice nici până la această oră care a fost jocul...
O armată de mici „Donald Trump” populează planeta
Cu certitudine, Donald Trump reprezintă deja un fenomen. Indiferent de finalul cursei electorale, succesul de care se bucură în rândul alegătorilor republicani spune ceva nu doar despre el, ci și despre societatea americană. Și poate nu doar despre ea. O explorare ceva mai amplă indică faptul că „trumpii” au (re)împânzit planeta.
Cancun și dezastrul all-inclusive
Toamna se numără bobocii, dar primăvara se numără studenţii cu chef de petrecere. „Spring Break” a devenit o epitomă occidentală a excesului de decibeli, alcool și sex. Însă dincolo de paradigma desfrâului pentru care studenţii sunt gata să plătească din bugetul lor și așa limitat, stau cei dispuși să îi servească. De o parte, patronii...
Matematica absurdă a inegalităţii – ediţia ST martie
Există vreun răspuns la problema inegalităţii economice, care afectează atât de dramatic și la o scară atât de mare lumea noastră azi? Depinde ce întrebare pui. Ediţia din martie a revistei „Semnele timpului” se concentrează pe cele mai importante întrebări economice și morale privind inechitatea financiară.
Șantaj și disperare la summitul UE pe problema refugiaţilor
„Suntem disperaţi după ajutor. Nu este sustenabil. Noi nu putem continua în același ritm.” Gemma Gillie este purtătoare de cuvânt pentru organizaţia Medici fără Frontiere, care, cu 135 de angajaţi, asigură aproape de unii singuri funcţionarea cât de cât normală a taberei de refugiaţi de la Idomeni, Grecia. În fiecare zi, sosesc noi refugiaţi, iar...
Europa aruncă pe geam libertatea de exprimare
Corectitudinea politică a devenit poliţia discursului liber în lumea democratică. Dacă vrei să spui ceva, fie că ești persoană publică, fie că pur și simplu te afli printre cunoscuţi sau vrei să scrii pe Facebook sau pe Twitter, trebuie să îţi treci mai întâi gândurile prin acest filtru. Recent, acest tip de autocenzură primește un...
În lumina dramei „Spotlight”: ce mai înseamnă azi jurnalism de calitate?
„«Spotlight» nu va salva jurnalismul”, scria axiomatic un fost membru al breslei, pe Facebook. Totuși pelicula desemnată „Filmul anului” de către membrii academiei de profil din Statele Unite are meritul incontestabil de a fi readus pe agenda priorităţilor Occidentului discuţiile despre ce înseamnă jurnalismul de calitate.
Sfârșitul unei istorii: Uniunea Europeană și Germania, în pragul colapsului?
„Afluxul de imigranţi trebuie redus acum. Căci problema imigranţilor extracomunitari poate pune în pericol supravieţuirea Uniunii Europene”, a avertizat ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner. Astfel este din nou aruncat în agenda dezbaterii publice riscul prăbușirii unei construcţii pentru care s-au depus eforturi timp de câteva decenii. Din acest punct de vedere, anul 2016 s-ar...
Pierduţi în negura Europei
Călătoresc speriaţi. Își pun viaţa în pericol. Cu sau fără părinţi, sunt confuzi cu privire la prezent și la viitor. Unii dintre ei nu au plecat decât cu instrucţiunea să asculte de străinul care îi va duce la „pământul făgăduit”. Când ajung acolo, sunt măsuraţi, cântăriţi, analizaţi și interogaţi. Sunt puși în centre de detenţie...
Amprente ale soldaţilor ONU: „Mă gândesc să îmi ucid copilul”
Abuzul sexual face parte din coregrafia lumii de astăzi. Ne-am obișnuit deja cu știrile pe această temă. Însă, atunci când iniţiatori ai violurilor sunt tocmai cei plătiţi ca să menţină pacea, începem să ne punem întrebări serioase cu privire la mecanismele de funcţionare ale unei societăţi care pretinde că este civilizată. „Căștile albastre” și-au creat...
Moment de criză pentru „criza refugiaţilor” din Europa
O criză poate fi rezolvată, printr-un răspuns unitar și adecvat, sau poate fi înrăutăţită, de lipsa de armonie între cei care au capacitatea să rezolve problema. În momentul de faţă, Europa se găsește în a doua postură.
În umbra dramei „Spotlight”: cum a fost posibil abuzul?
Oscarul pentru cel mai bun film a distins anul acesta drama „Spotlight”, readucând în atenţia lumii povestea reală a echipei de jurnaliști de investigaţie din cadrul Boston Globe care, în anul 2002, a făcut publică complicitatea sistemică a Bisericii Catolice din SUA în tăinuirea abuzurilor comise de preoţi. Deși decenii întregi s-au scurs de la...
Primul armistiţiu în Siria după cinci ani de război
Siria trăiește zilele acestea primele clipe puţin mai liniștite, după ce marile puteri au convenit, în premieră, asupra unui armistiţiu, care a intrat în vigoare sâmbătă, 20 februarie.
Ce spun victoriile lui Donald Trump despre lumea în care trăim
Republicanul Donald Trump câștigă stat după stat și promite să fie candidatul final al partidului pentru prezidenţiale. Puţin agreat chiar de propriul partid și la mii de ani distanţă de cei care au ocupat Casa Albă în ultimele decenii, victoriile lui Trump, pe cât pot părea de neînţeles, pe atât sunt de revelatoare cu privire...
Cum „fură” Donald Trump voturile celor religioși
Donald Trump se detașează în cursa prezidenţială americană, fără să le dea nici cea mai mică șansă contracandidaţilor săi. Deși foarte criticat pentru mesajele sale, miliardarul american își vede liniștit de obiectivele sale. Culege voturi cu mare lejeritate, iar partea cea mai surprinzătoare constă în faptul că le obţine dintr-o parte a mediului american care...
Creștinii, împinși tot mai des la periferia spirituală a societăţii
În Occident, cultura momentului este de partea scepticilor, ceea ce face ca persoanele credincioase să fie tot mai des împinse la periferia spirituală a societăţilor.
Parada minciunilor despre fast-fashion
Ce au în comun Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka și Stradivarius?
Viaţa sub limita sărăciei în România
„Visuri la cheie” este emisiunea care, sezon după sezon, aduce pe micile ecrane imaginea unei Românii parcă pierdute într-un alt secol. Împreună cu apelurile la donaţii pe Facebook ale diverselor fundaţii umanitare, doar așa mai răsare dintr-un con de umbră drama satului românesc și a copiilor prea săraci pentru viaţa în România secolului XXI. Trecând...
Lupte grele pe „frontul” american: Ben Carson și schizofrenia
Neurochirurgul și candidatul prezidenţial Ben Carson a acuzat că musulmanii care aderă la legea islamică (Șaria) și în același timp spun că îmbrăţișează și valorile americane sunt „schizofrenici”. Nu este primul și probabil nici ultimul mesaj radical pe care Carson îl direcţionează împotriva musulmanilor și nu numai a lor.





























