Dacă ai deschis vreodată Biblia, ai observat că este structurată în două părţi. Evreii recunosc doar prima secţiune (adesea numită simplu „Scripturile evreiești”), care arată spre venirea lui Mesia. Creștinii recunosc şi Noul Testament – o colecţie de mărturii ale celor care L-au văzut și L-au auzit personal pe Iisus.
În timp ce evreii practicanţi poartă porţiuni din Scriptură pe cap, iar valdenzii au riscat totul strecurându-le pe furiş fragmente din sfintele Scrieri simpatizanţilor lor în Evul Mediu catolic,1 nu toată lumea simte aceeași dragoste pentru Evanghelie. În anii 1970, preşedintele Nicolae Ceaușescu a confiscat Bibliile și le-a reciclat, transformându-le în hârtie igienică.2
În mod evident, Biblia poate fi modificată fizic, dar ar trebui să fie modificată? Și, dacă acest lucru s-a întâmplat, vor rezista aceste modificări neautorizate? Răspunsul este un „nu” categoric. Împătimiţii de film sunt familiarizaţi cu tropul „blestemul faraonilor”, în care personajele negative subjugate de lăcomie mor în timp ce încearcă să se îmbogăţească. În Egiptul antic, mormintele regale erau sigilate uneori cu blesteme, pentru a descuraja potenţialii jefuitori de morminte să le pângărească.
În Biblie, există porunci similare, care interzic modificarea textului biblic. Vechiul Testament avertizează: „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeţi nimic din ele, ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru așa cum vi le dau eu” (Deuteronomul 4:2). Apostolul Ioan ne previne, la rândul său. Apostolul Ioan avertizează: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proroci, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta” (Apocalipsa 22:18,19). Mesajul este clar: cei care încalcă porunca, fie şi într-o mică măsură, o fac pe propriul risc!
Biblia, Cuvântul în care putem avea încredere
Aşadar, de ce să citim Biblia? În parte, din același motiv pentru care citim atâtea alte cărţi: pentru o mai largă înţelegere a experienţei umane, pentru a ne identifica cu cei neînţeleși și pentru a fi inspiraţi. Oricât de blazaţi am fi, o parte din inima noastra tânjește după ceva transcendent, minunat și adevărat. Ce taină ne atrage spre Biblie, deşi avem vârste, abilităţi, personalităţi, experienţe diferite și provenim din medii diferite?
Biblia este un miracol demn de cea mai mare consideraţie.
Dar cum putem fi siguri că Biblia este de încredere? De ce nu a fost lăsată în Qumran, unde comunităţile eseniene au păstrat-o acum mai bine de 2000 de ani? De ce ar trebui să ne pese dacă scribii masoreti au asigurat acurateţea transcrierii acum mai mult de 1000 de ani? De ce ar trebui să credem autorii Bibliei, care erau muritori și supuși greșelii, la fel ca noi? Cum putem ști dacă această piatră de temelie a culturii occidentale, scrisă de (și despre) evrei din antichitate, nu este doar un mit?
Ca într-un roman poliţist fără precedent, scribii lui Dumnezeu s-au reunit pentru a spune o singură poveste. Erau foarte diferiţi ca vârstă, personalitate, abilităţi și origine; printre ei s-au numărat sclavi și prinţi, scribi și cuceritori. Aici găsim incluziunea în acţiune: oameni obedienţi și foarte puternici; ţărani și profeţi; dregǎtori și slujitori; imigranţi și regine, meteorologi şi cǎlǎtori prin spaţiu.
Cum ar putea presupune cineva că ei au conspirat peste spaţiu și timp pentru a inventa un singur Mesia? Bună întrebare! Dacă sunteţi familiarizaţi cu numeroasele dezbateri care au avut loc lungul timpului (legate de politică, educaţie, gen, clasă socială, rasă şi nu numai), v-aţi oprit vreodată să vă întrebaţi cum este posibil ca Biblia sǎ prezinte atât de unitar o poveste, în ciuda unei astfel de diversităţi? Cum se face că într-o lume a dezbaterilor multifaţetate, a războaielor aprige și a conflictelor sociale permanente, 40 de scriitori diferiţi s-au reunit pentru a scrie 66 de cărţi, pe parcursul a 1500 de ani, pentru a vesti acelaşi Mântuitor?
Biblia sfidează orice pronostic pentru a da o mărturie unitară despre „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” marii iubiri a lui Dumnezeu pentru omenire, dar și o invitaţie deschisă la a ne bucura de bogăţia binecuvântărilor Sale. Acesta este un miracol demn să trezească preţuirea şi admiraţia noastrǎ Nu este de mirare că atât de mulţi oameni cred că aceasta este „cea mai mare poveste spusă vreodată”.
Cuvântul lui Dumnezeu, un dar preţios pentru noi
Atunci când Moise a coborât de pe munte cu cele Zece Porunci scrise pe table de piatră, el a adus omenirii un dar cu totul deosebit. Și totuşi, acest dar pălește în faţa „piatrei” vii care a coborât din ceruri acum 2000 de ani. Și totuși, atât de mulţi au ratat Darul despre care au scris toţi profeţii: un Mesia pentru toate popoarele.
Geneza îl prezintă pe Iisus ca fiind „sămânţa” femeii care va zdrobi grumazul răului. În Exod, El este Mielul de Paște și Pâinea Vieţii care „a coborât din cer”. În Levitic, El este Marele Preot care reprezintă Israelul. În Numeri se vorbeşte despre „steaua” Lui, care răsare din Iacov. În Deuteronom, El este un profet asemenea lui Moise.
În Iosua, El este un cuceritor. El este mai bun decât judecătorii lui Israel, chiar în cea mai bună formă a lor. În cartea Rut, El este Răscumpărătorul – atât al neamurilor, cât și al evreilor. În 1 Samuel, El este Unsul lui Dumnezeu și păstor-rege. În 1 și 2 Regi, El este un pacificator, un vindecător și un făcător de minuni. În 1 și 2 Cronici, El este „mai mare decât templul”.
În Ezra, este întruchiparea templului restaurat. În Neemia, paharnicul care face de rușine ispita; în Estera, mijlocitor și protector. În Psalmi, El, vestitorul milei dumnezeieşti, este și Cel care întreabă: „Pentru ce m-ai părăsit?”
În Proverbe, El este Pomul Vieţii. În Cântarea Cântărilor, este Mirele. În Isaia, El este un slujitor suferind, dar care are putere sǎ izbǎveascǎ.
În Ieremia, este Păstorul lovit. În Ezechiel, Îl regǎsim ca Fiul Omului. În Daniel, El este Mesia. În Osea, El este Cel credincios. În Ioel, este acela care trimite Duhul. În Amos, se prezintǎ ca Acela care elibereazǎ. În Obadia, este victorios; în Iona, este pierdut și găsit.
În Mica, El este unul din pruncii care se nasc în Betleem. În Naum, El este iconoclast și împăciuitor. În Habacuc, lumina Lui străluceşte peste alţii. În Ţefania, El este cel care strâge rămășiţa. În Hagai, El este slava templului. În Zaharia, El este asemenea unui rob vândut – și totuși Preot-rege ca Melchisedec, umil și smerit, călare pe un măgǎruş. În Maleahi, El este Soarele Dreptăţii, care răsare cu putere pentru a vindeca.
Biblia, Cuvântul care nu poate fi oprit
De ce s-a simţit episcopul catolic Cuthbert Tunstall atât de ameninţat de o traducere în engleză a Bibliei, încât a cumpǎrat toate exemplarele pe care le–a găsit, pentru a distruge (ceea ce avea sǎ devinǎ) Biblia King James? A eșuat: de fapt, achiziţionarea Bibliei lui William Tyndale a contribuit la finanţarea multor altor exemplare?3 De ce i-au îndemnat dușmanii lui Tyndale pe Henric al VIII-lea să-l omoare, în 1536? După moartea lui Tyndale, dorinţa lui, ca Dumnezeu să „deschidă ochii regelui Angliei”, a fost împlinitǎ.
În ciuda „crimei celei mai groaznice”, marea lucrare a lui Dumnezeu de traducere a Bibliei în limba engleză a continuat neabătut. Trei ani mai târziu, regele Henric al VIII-lea a decretat că fiecare biserică din Anglia trebuie să aibă acces la o Biblie în limba engleză. Până în 1611, Anglia și Scoţia unificate aveau o Biblie în limba engleză. Desigur, Tyndale nu a fost singurul om care și-a dat viaţa pentru traducerea ei, nici singurul traducător al Bibliei. Pentru ca toţi să cunoască adevărul Evangheliei, Biblia a fost tradusă în scurt timp în toate limbile Europei.
Vestea aceasta bună, că Iisus a murit pentru noi, este cel mai minunat dar care ne-a fost oferit vreodată! S-ar putea spune multe despre temele și subtilitǎţile Bibliei și despre credinţa extraordinară a celor care, din dragoste și devotament faţă de Iisus, au scris-o. Deocamdată, rămâne o singură întrebare: va fi în stare puterea sângelui – sângele unui Om nevinovat, Mesia, care a murit, dar care trăieşte veşnic – să mă elibereze de moarte? Răspunsul este limpede: El poate mântui, dar, în ultimǎ instanţǎ, alegerea îmi aparţine mie.
