Studiu: în Bangladeș, apa ar putea ucide milioane de oameni

8

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că ar putea fi „cea mai mare otrăvire în masă a unei populaţii, din întreaga istorie.” Tragedia situaţiei este că totul a pornit de la o intenţie bună: apă mai curată pentru una din cele mai sărace naţii a lumii.    Un studiu publicat de jurnalul englezesc de medicină „The Lancet” spune că aproape 77 de milioane de oameni din Bangladeș sunt expuși zilnic la un nivel toxic de arsenic, ce le-ar putea diminua cu ani, sau chiar zeci de ani vieţile.     Oamenii ingerează arsenic din propriile fântâni, pe care, la sfatul bineintenţionat al organizaţiilor caritabile din zonă, le-au săpat tocmai pentru a evita consumul de apă contaminată, de la suprafaţă. Însă solul Bangladeșului este bogat în arsenic, care contaminează apa din fântâni.    Studiul a vizat 12.000 de persoane, monitorizate în ultimii zece ani, din punct de vedere al ingestiei de arsenic și a ratei mortalităţii cauzate de consumul de apă contaminată. Studiul a relevat că unul din cinci oameni a murit din cauza otrăvirii cu arsenic.