Unsprezece români au răspuns întrebării „Cum preferaţi Paradisul?", într-o anchetă a publicaţiei Dilemateca. Ca într-un roman de Agatha Christie, cei 11 „suspecţi" au răspuns investigatorului. La final, Poirot ar fi spus, probabil, că sunt indicii că Paradisul nu există.

Trebuie precizat din start că toţi cei 11 au preocupări literare, îndeletnicindu-se cu poezia, romanul, eseul ş.a. Detaliul este necesar. În caz contrar, cititorului ar putea să-i pară stranie căutarea Paradisului în biblioteci, în interiorul fiinţei umane, pe insule pustii sau în grădinile copilăriei.

Scriitorul Emil Brumaru scrie despre „amintirea unui Paradis". Scrie despre ieşirea omului din Paradis şi se întreabă „De ce să fiu dat afară, beştelit şi plefturit în toate felurile, din cauza unui fruct remarcabil de gustos?" Posibilitatea atingerii Paradisului o vede ca o contopire cu ceva mai mare, ca integrare în ritmul lumii.

Ruxandra Cesereanu şi-a găsit Paradisul aici. De fapt, a găsit două paradisuri: biblioteca şi nişte insule greceşti care, fără-ndoială, merită vizitate. Tot spre biblioteca-paradis se îndreaptă şi scriitoarea Rita Chirian. Dar nu se opreşte doar la rafturile doldora de cărţi, ci îşi alcătuieşte propriul Paradis, „firimitură cu firimitură". Un motan lungit la soare, primul roman pe care l-a citit sau Petersburg-ul sunt câteva dintre firimiturile care îi încheagă Paradisul personal.

„Paradisul sunt eu", conchide Marin Mălaicu-Hondrari, iar „infernul sunt ceilalţi". Autorul admite însă că poate a fost prea optimist când a găsit Paradisul în sine. Pentru Letiţia Ilea, Paradisul e un cartier în care locuiesc toate persoanele care îi sunt dragi. „Restul… trudă, supărări, probleme financiare… aşa-i că nu există în paradis?", încheie interogativ autoarea.

Poeta Ioana Nicolaie, al cărei bunic a fost păstorul unei biserici, îşi aminteşte că Paradisul i se părea, odată, „atât de departe, încât îţi trebuiau pingele de fier şi suflet de oţel ca să te poţi apropia". Acum, îşi spune că poate Paradisul e aici.

Paradisul ar trebui să fie un loc unde să poţi să te înalţi sau să decazi, să iei decizii bune sau rele, să nu fie un loc „imortalizat pe baza vieţii noastre precedente", crede şi doreşte Bogdan O. Popescu. Poetul are şi o preferinţă: dacă s-ar putea, ar dori ca Paradisul să fie definit de poemele sale.

Grădina plină de viaţă şi de culoare, din copilărie, este Paradisul unde a fost Adina Rosetti. Astăzi, totul este însă în paragină. E un Paradis… decăzut.

Ana Maria Sandu îşi proiectează plăcerile dincolo de moarte şi vede Paradisul undeva la mare, pe o plajă, unde ar putea să fie vizitată de prieteni. Ceva mai departe de ţărmul mării, într-o pajişte cu mult verde, este Paradisul lui Dan Stanciu. Pentru el, Paradisul ar trebui să fie un loc fără oprelişti, cu „lucruri noi la tot pasul, nemaivăzute şi nemaiauzite, nemaimirosite şi nemaigustate, nemaipalpate vreodată."

O insulă pustie în mijlocul oceanului, cu o bibliovinotecă, o insulă vizitată din când în când de câte o sirenă este Paradisul visat de Radu Ţuculescu.

Unsprezece răspunsuri, unsprezece autori cu exerciţiul imaginaţiei, şi tot atâtea paradisuri, tot atâtea schiţe ce reflectă întrebările, căutarea, dorurile, durerile, neputinţele şi nevoile noastre. Paradisul nu este însă răspunsul omului la căutarea omului, ci răspunsul lui Dumnezeu. Cum prefer Paradisul? Îl prefer real, adevărat, incontestabil şi palpabil, îl prefer aşa cum îl preferă Dumnezeu, îl prefer aşa cum nu ştiu încă să-l prefer.

Paradisul este asociat uneori cu grădina Edenului, de unde Adam şi Eva au fost alungaţi, ca urmare a neascultării lor. Este acel Paradis pierdut despre care a scris John Milton şi pe care omenirea a tot visat să-l recapete într-o bună zi. Paradisul este însă şi o proiecţie viitoare, ca a tâlharului răstignit pe cruce, căruia Iisus Christos i-a promis că vor fi împreună în Paradis. Fragmente din ceea ce ar trebui să fie Paradisul sunt presărate în Biblie. Profetul Isaia scrie, de pildă, despre locul unde „lupul şi mielul vor paşte împreună, [iar] leul va mânca paie ca boul". Iar ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, promite un loc în care „moartea nu va mai fi". „Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere…" „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo." Acestea sunt însă doar câteva piese dintr-un puzzle. Nu avem toate piesele şi, evident, nu putem avea o fotografie completă a Paradisului. Avem însă o condiţie şi o promisiune.

Condiţia e scrisă tot în Apocalipsa. „Nimic întinat nu va intra în ea [în civitate Dei sau Ierusalimul nou sau Paradisul sau cum-i-s-o-mai-zice], nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună." Promisiunea vine de pe buzele lui Iisus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine…"

Pentru unii, Paradisul e o iluzie. Pentru cei care cred că Iisus obişnuieşte să-Şi ţină promisiunile, Paradisul este ca un fir de nisip care s-a desprins din munte şi se rostogoleşte, devenind tot mai mare, până când va cuprinde lumea.

(Foto: roportal.ro)