Ora 11 a sosit, omul negru n-a venit. Așa cântam în copilărie. Poate că unii au făcut-o și ieri, dacă și-au mai adus cumva aminte de profeţia marca Baba Vanga feat. Nostradamus. Care, bineînţeles, nu s-a împlinit.

Promiteam la începutul lunii interbelice, și am peste 1000 de martori (1073 de unici la +1500 de vizualizări) că „voi scrie pe 12 noiembrie, prima zi după începutul celui de-al treilea război mondial, despre un adevărat semn al timpului petrecut în noaptea de 12/13 noiembrie 1833."

Războiul nu a început, așa că, înainte de temă, am răgaz să punctez 3 lucruri.

Primul, profeţia Babei Vanga a fost în cel mai fericit caz o farsă, și în cel mai nefericit o profeţie mincinoasă.Al doilea, nu mă deranjează cei care au criticat poziţia mea, deși suspectez că așteptau să-mi frâng gâtul și să se împlinească previziunea babei. Mă îngrijorează însă faptul că unii oameni au fost nesiguri cu privire la calitatea îndoielnică a pseudo-profeţiei bulgăroaicei.Al treilea, remarc că mesajul Babei Vanga a fost mediatizat puternic atunci, și mai deloc de ieri încoace. Lumea uită… (Noi nu am uitat de altă vizionară suspectă, Carmen Harra.)

Dar, pentru că uităm și lucruri bune, revin la tema zilei, un semn al timpului petrecut în anul 1833. Iisus Christos a spus că la sfârșitul timpului „vor fi semne în soare, în lună și în stele." (Luca 21:25) Vizionarul Ioan puncta în Apocalipsa aceeași succesiune în descrierea timpului sfârșitului „[1] soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, [2] luna s-a făcut toată ca sângele, şi [3] stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic." (Apocalipsa 6:12-13)

Semne în soare și în lună au avut loc pe 19 mai 1780, în „Ziua întunecată" (detalii aici). Căderea de stele s-a împlinit la literă pe 12/13 noiembrie 1833.

Citez o mărturie a vremii, păstrată pe site-ul NASA: „în noaptea de 12-13 noiembrie 1833, o furtună de stele căzătoare s-a dezlănţuit asupra Pământului… Cerul era acoperit în toate direcţiile de linii luminoase și bile de foc maiestuoase. În Boston frecvenţa meteoriţilor era estimată la jumătate din densitatea fulgilor într-o furtună de zăpadă obișnuită. Numărul lor a fost imposibil de numărat; dar, pe măsură ce scădea în intensitate, s-a încercat o evaluare, în baza căreia s-a calculat, la o rată mult diminuată, că 240.000 au fost vizibile în timpul celor 9 ore în care au căzut."

Ce semn mai urmează în cer după acestea trei? Niciunul. Ultimul eveniment este descris în Apocalipsa în chiar versetul următor: „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor." Aceasta este o profeţie despre sfârșitul pământului, așa cum îl știm noi. Ce îi lipsește este doar data. Nu o știu și nu i-o cer nici Babei Vanga, nici lui Nostradamus… nimănui. „Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Matei 24:36).

Ce știu e că au trecut 177 de ani de la ultimul semn. Ora 11 a venit… La ora 12, oricând ar veni, va fi deja prea târziu. Azi ai un timp de privit spre cer, cât stă încă nestrâns. Gândește mai aproape!