După ce, pe 22 iulie, Curtea Internaţională de Justiţie a ajuns la concluzia că declaraţia de independenţă a Kosovo a fost conformă cu dreptul internaţional, destul de multe voci consideră avizul consultativ ca pe un precedent secesionist periculos, care ar putea încuraja alte regiuni să îşi declare independenţa. Constituie însă avizul Curţii un manual de instrucţiuni pentru grupurile secesioniste din întreaga lume?

    

  O separare unilaterală a unui teritoriu dintr-un stat existent, fără consimţământul acestuia din urmă, reprezintă fără îndoială o chestiune de drept internaţional. Situaţia unui stat nou format precum Kosovo se află la răscrucea a două mari principii. Primul dintre acestea, afirmat şi de Carta Naţiunilor Unite, este principiul integrităţii teritoriale, potrivit căruia statele se abţin să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a vreunui alt stat. În timpul procedurii în faţa Curţii, Serbia a invocat acest principiu pentru a susţine că, implicit, el presupune o interzicere a declaraţiilor de independenţă unilaterale. Dar Curtea a arătat că acest principiu se limitează la sfera relaţiilor interstatale – obligaţia de a-l respecta revine statelor deja formate. Situaţia Kosovo nu se încadrează aici.

   Un al doilea principiu, invocat de data aceasta de către Kosovo, este cel al autodeterminării, care vorbeşte despre dreptul popoarelor de a dispune de ele însele. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, în contextul decolonizării, dreptul internaţional a evoluat şi a recunoscut dreptul la independenţă al popoarelor din teritorii fără autonomie sau supuse dominaţiei sau exploatării străine. Kosovo însă nu se regăseşte nici în acest caz.

 

    Rămâne astfel întrebarea: în afara contextului decolonizării, autorizează dreptul internaţional o parte a populaţiei unui stat existent să se desprindă din acesta? Până acum, un asemenea drept nu a fost recunoscut. Şi nici Curtea nu se pronunţă asupra acestui aspect. Interpretând în mod restrictiv întrebarea care i-a fost adresată („Este declaraţia unilaterală de independenţă a instituţiilor provizorii de administrare autonomă a Kosovo conformă cu dreptul internaţional”?), Curtea are grijă să identifice acele aspecte asupra cărora nu se va pronunţa: dacă Kosovo a dobândit sau nu calitatea de stat, dacă recunoaşterea Kosovo ca stat independent de către alte state este validă sau care sunt efectele juridice ale unei asemenea recunoaşteri. Ce a decis practic Curtea este că dreptul internaţional general nu interzice declaraţiile de independenţă și nici textul rezoluţiei Consiliului de Securitate 1244, din 1999, nu interzice declaraţia de independenţă.

 

    Concluzia la care a ajuns Curtea s-a bazat şi pe contextul specific în care se afla Kosovo, o combinaţie de factori care e greu de reunit în alte cazuri pentru a putea constitui un precedent din punct de vedere juridic. Iar instanţa internaţională a evitat să se pronunţe asupra unui eventual drept la secesiune. Potrivit avizului, o declaraţie unilaterală de independenţă poate fi conformă cu dreptul internaţional fără să constituie în mod necesar exerciţiul unui drept conferit de acesta. Deşi nu este imun faţă de critici, avizul Curţii nu poate fi totuşi făcut să spună ceea ce el în mod voit nu vrea să spună. Aşa că grupurile secesioniste pot să mai aştepte, micul îndrumar „Cum să te separi de „statul-mamă”” încă nu a fost editat.