Am văzut filmul, dar nu o știam pe autoarea Interviului cu un vampir, primul din cele 10 romane ale seriei Cronicile vampirilor. (la modă este acum Twilight, de Meyer). Convertirea ei la creștinism, după seria vampirilor, a fost un pas remarcabil. Șocul recent a fost renunţarea la creștinism, dar și pretenţia că rămâne cu Christos. Poate fi validată această opţiune?
Într-o recentă postare de blog, care a atras atenţia presei (la nivel de CNN), Anne Rice scria: Azi am încetat să mai fiu creștină. Rămân mai departe credincioasă lui Christos, dar nu și ideii de a fi „creștin" sau parte a creștinismului. Îmi este pur și simplu imposibil să „aparţin" acestui grup infam, marcat de ceartă, ostilitate, dispute. Timp de zece ani de zile am încercat. Nu am reușit. Sunt în afara lui. Conștiinţa mea nu-mi permite nimic mai mult. Ceartă, ostilitate, dispute? Da, pe subiectele fierbinţi gen pro sau contra gay, avort, feminism, secularism etc. Iar dacă este o problemă de conștiinţă de ani de zile, atunci ar trebui să ne purtăm cu mănuși.
După ce postarea a făcut valuri, pentru mulţi plecarea din creștinism echivalând cu pierderea credinţei în Christos, Rice a venit cu o notă explicativă: Credinţa mea în Christos este punctul central al vieţii mele… Dar a-L urma pe Christos nu înseamnă a-i urma pe urmașii Lui. Christos este infinit mai important decât creștinismul. Nu putem nega experienţa ei, relaţia cu Christos, superioritatea lui Christos faţă de traseul adesea strâmb al creștinismului.
Însă, într-o postare ulterioară, Rice l-a citat pe Mahatma Gandhi (cine altul?), cunoscut pentru sinteza acestei perspective: „Îmi place Christosul vostru, nu-mi plac creștinii voștri. Creștinii voștri sunt atât de diferiţi de Christosul vostru." Ca atare, ultimele ei cuvinte la ora aceasta sunt: În numele lui Christos, renunţ la creștinism și încetez să mai fiu creștină. Parcă îmi sună a de-botezarea cu uscătorul de păr … Aici nu mai pot fi de acord cu Rice. Pentru că ne compară mere cu pere și la final ne vinde trandafiri din spatele crucii.
Aș fi cu totul de acord cu Rice dacă ar rămâne în biserică sau dacă (măcar) ar pune bazele alteia noi. Doar nu e singura care vede lucrurile rele din biserică. Și eu le văd, și tu. Și papa de la Roma. Cred că ar trebui să lupte mai departe. Atunci s-ar arăta urmașa lui Christos (dacă o irită termenul de „creștin”). Altfel, așa cum este ea acum, își dovedește credinţa într-un Christos care Și-a părăsit biserica pentru că nu-i pasă de ea sau nu are soluţii. Ceea ce e absurd. Iar ce face ea tocmai asta este, părăsirea bisericii. Ca un semn de copyright pe marginea tabloului, Rice afirmă că nu va mai fi antigay, anti prolife, antifeministă, antiseculară, antiavort etc. (întâmplător, fiul ei, romancierul Cristopher Rice, este gay).
Plecarea lui Rice din creștinism poate fi văzută ca un eșec al creștinilor de a-l manifesta pe Dumnezeu în mijlocul lor. Dar nu ca o scuză plauzibilă pentru Rice sau pentru altcineva. Opţiunea ei faţă de un creștinism fără Christos o duce alternativ la un Christos fără creștini. Ambele variante sunt invalide. Pentru că sunt antichriste.
