Ieri dimineaţă ne-am trezit cu o Americă diferită, care pare să se fi schimbat peste noapte (ceea ce are sens, dacă la noi era noapte și la ei zi). Lăsând gluma la o parte, chiar așa este, SUA aparţine republicanilor acum și președintele pare să își fi pierdut de tot relevanţa. Însă ce am descoperit și mai interesant citind despre aceste alegeri electorale sunt similarităţi de substanţă cu alegerile din ţara noastră.

Republicanii au preluat controlul Senatului, ceea ce înseamnă că pentru ultimii doi ani din mandat, președintele american va trebui să facă faţă unui Congres care se va lupta cu el pentru orice rămășiţă de lege pe care ar vrea să o mai implementeze înainte de a depune armele. Republicanii nu au mai avut majoritate în Senat din 2006 și vor porni înverșunaţi, luând acest vot drept repudierea președintelui de către electoratul american.

Ceea ce este, și totodată nu este, departe de adevăr. Americanii sunt furioși pe președinte din cauza situaţiei economice și au transferat prin acest vot conducerea din mâna lui și a democraţilor în mâna republicanilor. La doar doi ani de când a fost reales, Obama stă extrem de prost în sondajele de popularitate. Aproape 6 din 10 alegători au exprimat sentimente negative privind administraţia sa și, pentru fiecare 2 alegători care intenţionau să îl sprijine pe Obama, alţii 3 urmau să voteze împotriva lui, spun sondajele.

Dar (un mare dar) Anita Dunn, fostă consilieră pentru Obama, nota că voturile exprimate sunt în aceeaşi măsură negative faţă de liderii republicani cum sunt și faţă de președinte. Electoratul american este profund pesimist în ce privește viitorul ţării, cu 7 persoane din 10 spunând că economia stă prost și 8 din 10 spunând că își fac griji pentru anul viitor. Votul acesta nu a fost prorepublicani, ci a fost alegerea răului mai mic, așa cum suntem noi, românii, obișnuiţi să spunem.

„După 40 de ani de când votez, am renunţat. Nu mai votez. Nu face absolut nicio diferenţă. Merităm politicienii pe care îi avem. Mult noroc”, comenta un alegător pe internet. În final, ceea ce vrea electoratul este, pe de o parte, pauză de la eșec și, pe de altă parte, progres în ambele partide. „Mesajul pentru cei de la putere este că electoratul vrea să vadă o schimbare în felul în care se fac lucrurile în ţara asta”, spune Dunn. Cât de cunoscut ne sună asta?

Asta au și votat americanii când i-au ales pe ultimii trei președinţi. Matt Bai explică modul în care fiecare dintre aceștia a câștigat pe o vagă promisiune că sunt un fel de extratereștri care vor ateriza la Casa Albă și vor reforma sistemul, transcendând rupturile dintre ideologii și partide. Însă, după ce au pornit la drum controlând ambele camere ale Congresului, toţi trei au terminat neavând majoritate în niciuna. Presa americană scrie că o asemenea suită nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie, ceea ce ar sugera că, dincolo de puterea de influenţare a partidelor politice, sistemul e mai degrabă caracterizat de schimbări bruște, haotice și impredictibile de putere.

Și Clinton, și Bush, și Obama au fost întâmpinaţi, pe de o parte, de o opoziţie stridentă și, pe de altă parte, de așteptări nerealiste din partea propriului partid, care, neîmplinite fiind, au devenit repede simbolul divizării pe care s-a presupus că ei o vor contracara. Astfel, au ajuns să facă exact ceea ce criticau şi ceea ce a reprezentat miza candidaturii lor. Când a venit momentul campaniei pentru al doilea mandat, toţi au abandonat intenţiile grandioase de reforme, în favoarea unui calcul politic mai așezat, și niciunul nu a mai reușit să facă ceva important din punct de vedere legislativ în cel de-al doilea mandat.

Care e problema? Bai spune că, de 20 de ani, americanii au trăit în ceea ce se cheamă o „campanie permanentă”. Românii trebuie să știe și ei ce înseamnă asta. Înseamnă că liderii politici au jobul permanent de a accede la o funcţie cu o treaptă mai sus, iar stilul lor de a gândi este orientat exclusiv către cum să reuşească în această direcţie. „Chiar și în anii în care nu sunt alegeri, nu alocă deloc timp conceperii de strategii cu privire la cum să guverneze diferit și eficient”, spune Bai.

În aceste condiţii, este logic ca o reformă adevărată să fie aproape imposibil de realizat. Ceea ce trebuie să facă toţi candidaţii, fie ei americani sau români, este să lase deoparte discursul lax despre reformă și schimbare și să îi comunice electoratului, pe puncte, care sunt lucrurile pe care intenţionează să le facă pentru a schimba sistemul (care, se pare, este un fel de deziderat mondial). Ideile nu trebuie să fie destul de generale încât să sune ok-iuţ în urechile adepţilor mai multor ideologii politice, ci trebuie să fie sincere, cu toate riscurile asumate. În acest fel, în cazul în care ar câștiga un astfel de candidat, el nu ar mai fi bombardat de așteptări confuze care sunt imposibil de îndeplinit, iar electoratul măcar nu ar mai ajunge atât de deziluzionat și dezumflat la sfârșit de mandat, încât să nu îi mai pese de viitorul ţării.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.