Merită să lupţi pentru o lume mai bună? Merită să mai crezi că, într-o lume supusă implacabil legilor entropiei, speranţa, gândul de bine, frumosul vor mai avea șansa să se dezvolte și să îmbogăţească orizontul vieţii? Poate fi lumea de mâine mai bună decât cea de azi, când tot ce auzi e numai dezastru și când tot ce se face e doar pentru aici și acum?

Fred Zwaniker s-a născut în Ghana, dar recent a ajuns la Casa Albă, unde a fost invitat să îl întâlnească pe Barak Obama. Revista Forbes l-a inclus, în anul 2011, pe lista celor 10 cei mai puternici tineri ai Africii. Şi toate acestea datorită unui vis care i-a furat somnul. Crezul său este că succesul sau eșecul continentului african este determinat de liderii locali și naţionali ai fiecărei ţări în parte.

Așa că Fred Zwaniker a înfiinţat două organizaţii care își propun formarea unei noi generaţii de lideri: African Leadership Academy și African Leadership Network. El crede că, formând oameni, poate schimba viitorul Africii. Elevii săi nu sunt trataţi doar ca niște candidaţi la obţinerea unor informaţii sau a unei diplome, ci sunt educaţi spre a deveni viitorii conducători ai Africii. Scopul său este ca, în următorii 50 de ani, să pregătească 6.000 de tineri care să devină agenţi ai schimbării pentru întreg teritoriul african. Vorbește cu pasiune despre Africa și crede că educaţia este cheia care va transforma în următorul deceniu întregul continent într-o zonă pașnică și prosperă.

Jean Pablo Romero Fuentes are 30 de ani și locuiește în Guatemala, a cincea ţară pe glob în topul crimelor, măcinată în acelaşi timp de sărăcie și de droguri. După ce și-a văzut mulţi dintre colegii de școală devenind dependenţi de droguri sau zăcând uciși în conflictele dintre bandele rivale, el s-a hotărât să fie mai mult decât spectator.

La 23 de ani a devenit profesor. Imaginea elevilor săi prost îmbrăcaţi și fără speranţa unui mâine mai bun l-a convins că e vremea să dea o mână de ajutor. În 2006, a format o mică grupă de copii de care se ocupa personal după terminarea orelor și pe care îi ajuta să deprindă nu doar taina literelor, ci și o nouă perspectivă asupra vieţii și educaţiei. Vestea s-a răspândit repede în comunitate și grupul a devenit din ce în ce mai mare.

Astăzi asociaţia sa, „Micuţii” (Los Patojos), oferă cursuri gratuite, o masă caldă, diverse activităţi educaţionale și îngrijire medicală primară. El a reușit să ajute până acum peste 1.000 de copii, devenind unul dintre cei 10 eroi de pe lista CNN-ului pentru anul 2014. Vorbind despre scopul acţiunilor sale, el spune: „Vreau să le ofer un prezent mai bun pentru a obţine un viitor strălucit.”

Ideile celor doi sunt simple și similare – privește la copilul din faţa ta și gândește-te la adultul de peste 20 de ani, apoi începe formarea lui în direcţia spre care ţi-ai dori să se îndrepte.

Evident, dacă nu ai nicio ţintă nu trebuie să te mire că nu ajungi nicăieri. Însă gândește-te cum ar fi ca fiecare profesor să-şi privească elevii ca pe viitorii miniștri ai educaţiei sau viitorii colegi de catedră; cum ar fi ca fiecare slujitor al bisericii să-i privească pe tinerii care stau pe-afară în timpul slujbei ca pe viitorii conducători ai bisericii sale; cum ar fi dacă fiecare profesor universitar și-ar privi studenţii ca pe viitorii senatori și deputaţi sau cum ar fi dacă fiecare părinte și-ar vedea copilul ca pe un viitor lider al schimbării societăţii.

Acest mod de a vedea viitorul nu este unul comod și nici facil. E mult mai ușor să îi oferi copilului bunuri sau informaţii mai degrabă decât timp și experienţe împreună. Fă un test simplu și te vei convinge că realitatea e mult mai dureroasă decât o putem descrie. Încearcă să calculezi cât au investit bisericile creștine după ’89 în clădiri și bunuri și cât au investit în educaţie și formarea de viitori conducători care să schimbe societatea pe care o slujesc. Sau cât investesc comunităţile locale în educarea copiilor pentru viaţa mai bună pe care le-o doresc și cât investesc în școlile unde ei învaţă. Sau, și mai aproape de noi: ce îi oferim mai mult copilului nostru: timp sau bunuri? E paradoxal că părinţii fac eforturi chinuitoare ca odraslele lor să aibă bunuri care nu le trebuie, ignorând aspectele de care copiii au nevoie cu adevărat în prezent. Și de aici concluzia naturală: societatea însăși își vinde viitorul pe un prezent convenabil.

Conform teologiei creștine care a revoluţionat economia europeană după Reformă și a transformat America într-un tărâm al visurilor frumoase, oamenii sunt mai importanţi decât bunurile, decât programele, decât orgoliile, decât politicile și decât orice, pentru că pentru ei, și doar pentru ei, a murit Iisus Christos.

Poate că ne resemnăm uneori gândind că, din perspectiva apocalipticii biblice, Pământul se grăbește spre sfârșit, așa că orice idee pentru un mâine mai bun e iluzorie și orice efort de a schimba viitorul – de prisos. Totuși, tocmai din perspectiva acestei înţelegeri a viitorului, singurii care vor supravieţui sfârșitului catastrofic al lumii vor fi oamenii „credincioși și înţelepţi” în vreme ce „Pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. Așa că orice investiţie în oameni nu e doar necesară, ci și obligatorie. Mai mult, Biblia are în acest sens o perspectivă incredibilă: oamenii vor avea în final șansa de a sta cu Însuși Dumnezeu pe tronul Său. Acest destin ne constrânge să privim la micuţii din casa noastră sau de lângă noi prin ochii veșniciei și să le oferim șansa de a putea să atingă într-o zi acest ideal la care Dumnezeu i-a chemat.

Societatea nu va putea fi schimbată cu biserici mai mari și nici cu școli mai frumoase, după cum nici raiul lui Dumnezeu nu va putea fi populat cu turle luxoase sau cu mașini scumpe, ci cu oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu și pe semenii lor suficient încât să facă lumea mai frumoasă în fiecare zi.

Dar o societate nu poate forma agenţi ai schimbării dacă cei care îi formează pe alţii nu sunt ei înșiși ceea ce își doresc să vadă în copiii sau elevii lor. E axiomatică până la urmă ideea că noi nu putem oferi decât ceea ce avem.

Totuși încă mai cred că visul acesta ne poate schimba deopotrivă pe noi și pe ceilalţi.

Ai curajul să privești, începând de astăzi, la cei de lângă tine – la tinerii din curtea bisericii tale, la copiii de pe strada ta, la elevii sau studenţii din faţa ta și la propriii tăi copii ca la cei care vor fi mâine conducătorii bisericii tale sau cei care te vor opera când vei fi bolnav, sau ca la viitorii primari sau președinţi de ţară, dar mai important decât atât ca la cei care vor schimba lumea. Apoi oferă-le doar ceea ce le trebuie pentru a ajunge acolo.

Nu le fura viitorul oferindu-le surogate cu multe pagini, cu multe zerouri, cu mulţi cai putere, cu multe etaje sau cu mulţi megabiţi. Este singura șansă ca lumea de mâine să poată fi mai bună – și pentru ei, și pentru noi. Și va fi atât de frumoasă, încât Dumnezeu o va păstra chiar și după ce toate lucrurile de pe acest Pământ își vor fi ajuns sfârșitul.