Ameneh Bahrami, femeia iraniană căreia instanţa i-a oferit ocazia de a-l „vedea" pe agresorul care a desfigurat-o și a orbit-o pentru totdeauna, pedepsit cu aceeași suferinţă, respectiv desfigurat și orbit cu acid, a renunţat la răzbunarea… legală. Anterior, Ameneh afirmase că pedeapsa stabilită de tribunal a făcut-o fericită. Ba chiar ar fi vrut să fie ea aceea care să toarne acidul în ochiul agresorului. Și mulţi dintre iranienii care au comentat pe marginea acestui caz mediatizat nu doar în Iran, ci și peste hotare, au apreciat că se va face dreptate și că agresorul va primi exact ceea ce merită.
Când îi privești chipul lui Ameneh și când te gândești la turnura dramatică pe care a luat-o viaţa ei, la numeroasele operaţii pe care a fost nevoită să le suporte sau la visurile care i-au fost spulberate, parcă îţi vine să te alături vocilor care au aprobat aplicarea legii talionului în dreptul agresorului său. Dorinţa de a-i face rău celui care te-a rănit vine în mod natural. Renunţarea la răzbunare și iertarea se nasc mai greu sau nu apar niciodată.
„Îl iert! Îl iert!" Femeia a strigat aceste cuvinte chiar în momentul în care medicul se pregătea să execute sentinţa și să îi toarne vinovatului acid în ochi. Iar cuvintele arată că Ameneh, deși a orbit complet, a văzut mai limpede ca niciodată. A văzut că „ochi pentru ochi" nu îi va reda nici chipul, nici vederea, nici anii petrecuţi în suferinţă. A văzut că răzbunarea nu va aduce alinare. Și a ales să ierte. Legea talionului a fost învinsă.
„Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţa pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie." Citatul nu este din legea iraniană, nici din cea romană, ci din Biblie (Exodul 21:23-25). Un pasaj similar poate să fie citit în Leviticul 24:19, 20. Și, prima întrebare firească este: cum de există o astfel de poruncă în Biblie?
Contrar părerii larg răspândite, conform căreia aceasta era o lege a răzbunării, legea dată de Dumnezeu a avut de fapt rolul să prevină răzbunările sângeroase, inegale. Când Dina, fiica patriarhului Iacov, a devenit victima unui prinţ din Sihem, fraţii ei au trecut prin foc și sabie o cetate întreagă – o pedeapsă inegală, o răzbunare nedreaptă. Mai târziu, chiar tatăl lor avea să condamne faptele „justiţiare" ale fiilor lui (Geneza 49:5, 6). Într-un context în care oamenii erau înclinaţi să se răzbune „de șapte ori câte șapte", legea talionului a stabilit un principiu clar, și anume că pedeapsa nu poate și nu trebuie să fie mai mare decât fapta sancţionată.
Mai târziu, în ton novator, Iisus Christos a declarat: „Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.» Dar Eu vă spun: «Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.»" (Matei 5:38, 39) Comentariul Lui nu a sancţionat vechea lege a talionului, ci a arătat că există o etapă superioară: iertarea. Acesta este motivul pentru care povestea lui Ameneh merită să fie spusă mai departe. Este încă o dovadă că puterea iertării există și funcţionează.
Gandhi a rostit odată următoarea cugetare: „Ochi pentru ochi și întreaga omenire va fi oarbă". Rămâne să ne gândim cum ar fi lumea dacă răzbunarea ar fi înlocuită cu iertare…
