S-a stins din viaţă, săptămâna aceasta, John Stott, alăturându-se marilor nume ale urmașilor lui Christos. În mintea mea e un model alături de C.S. Lewis sau Philip Yancey (e încă activ!), de Richard Wurmbrand sau Nicolae Steinhardt - oameni care au avut și curajul dar și forţa de a se urca pe sârma ghimpată a bisericii lor pentru a ridica steagul lui Christos spre celelalte biserici și spre lumea întreagă. Oameni care au scris și predicat despre Christos, esenţa creștinismului.

Mă opresc aici cu contribuţia mea, extrăgând 10 cuvinte ale lui John Stott din cartea sa „Crucea lui Hristos”, pentru a vedea încă o dată cum poate vorbi un creștin îmbibat de Scriptură – dincolo de faptul că a fost anglican, lider al mișcării evanghelice, predicator și misionar, savant creștin și capelan al reginei.

  1. De ce a murit Iisus Christos? Primul meu răspuns este că El nu a murit, ci a fost omorât. Îl voi echilibra însă cu exact opusul lui. El nu a fost omorât; ci a murit, dându-se pe Sine în mod voluntar ca să facă voia Tatălui Său.
  2. La urma urmei ceea ce L-a trimis pe Christos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoţilor, nici lașitatea datorită căreia Pilat a șovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, lașitatea noastră și alte păcate – dar și hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste și îndurare, și de a le înlătura.
  3. Este imposibil să stăm în faţa crucii lui Christos cu integritate și să nu ne rușinăm de noi înșine.
  4. Păcatul nu este o regretabilă abatere de la standardele morale; esenţa lui este ostilitatea faţă de Dumnezeu (Romani 8:7), ceea ce dă naștere la o răzvrătire activă împotriva Lui.
  5. Păcatul nu este numai încercarea de a fi Dumnezeu, el este și refuzul de a fi om.
  6. Ascultarea noastră prezentă și faptele noastre bune nu pot plăti pentru păcatele noastre, pentru că aceste lucruri ni se cer oricum. Așadar, noi nu ne putem mântui pe noi înșine.
  7. Atunci când suntem uniţi cu Christos are loc un schimb misterios: El ne ia blestemul, ca noi să primim binecuvântarea Lui; El devine păcat cu păcatul nostru ca noi să devenim neprihăniţi prin neprihănirea Lui.
  8. Nu avem nicio posibilitate de a-L convinge, de a-L ademeni sau de a-L mitui pe Dumnezeu să ne ierte. Dumnezeu nu ne iubește datorită faptului că Christos a murit pentru noi; Christos a murit pentru noi datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit. Dragostea lui Dumnezeu este sursa, nu consecinţa împăcării noastre cu El.
  9. Nu trebuie să ni-L imaginăm pe Dumnezeu drept un indulgent care, pentru a ne scuti de pedeapsă sau pentru a ne răsfăţa, Își compromite sfinţenia, dar nici ca pe un Dumnezeu aspru, răzbunător, care, pentru a ne zdrobi și a ne distruge, Își înăbușă dragostea.
  10. În istoria lumii a fost înfăptuit un singur act de dragoste pură, nepătată cu nicio altă motivaţie ascunsă – actul prin care Dumnezeu S-a dat pe Sine pe cruce, în Christos, pentru păcătoșii nevrednici. Atunci când căutăm o definiţie a dragostei, trebuie să ne uităm nu în dicţionar, ci la Calvar.