De vineri, de când au început să apară primele informaţii cu privire la decizia Curţii Constituţionale de a respinge legile austerităţii, s-a știut și că pasul următor al guvernului va fi unul mai dur decât reducerea veniturilor. Și anume mărirea cotei TVA, care va ajunge la 24%. Cuvântul cheie pentru imaginarea viitorului a fost „apocalipsa".

   

    Fără niciun dubiu, cuvântul „apocalipsa" a fost pe buzele tuturor: putere, opoziţie, sindicate, presă. Astfel, încă de la prima anunţare a scăderilor veniturilor, liderul CNSRL Frăţia acuza că lovitura dată sistemului bugetar este „o măsură apocaliptică". Premierul denunţa atunci ca „apocaliptică" alternativa, adică măsura de creștere a TVA-ului, lăudând celelalte măsuri propuse. Acum, în urma deciziei CC de respingere a tăierii pensiilor, guvernul afirmă că nu are altă variantă decât să apeleze la ea. În timp ce presa scrie cu litere mari că ne paște „apocalipsa taxelor", ministrul de finanţe speră „să nu ajungem la o apocalipsă". În final, liderul principalului partid de opoziţie previzionează ca un „scenariu apocaliptic" viitorul după agenda guvernului.

    Ce este aceea apocalipsa, apocalipsă? Cuvântul din limba greacă are un sens cu totul diferit de cel folosit adesea în vocabularul contemporan. Astfel, apokalupsis înseamnă descoperire – o dezvăluire asemeni dezvelirii unui monument, o dezgolire a unui ceva de învelișul lui, o destăinuire a unui adevăr sau a unor lucruri care acum sunt ascunse ochiului, o manifestare sau apariţie a unui ceva/cineva. Niciunul dintre aceste sensuri nu este avut în vedere de proclamatorii apocalipsei din România de azi. Iar explicaţia nu se datorează politicii contemporane.

    Apocalipsa este, în primul și în primul rând o carte. Atât. Este ultima carte din cuprinsul Scripturii noastre și este un mesaj trimis de Dumnezeu bisericii Sale de pe pământ [americanii o numesc simplu, Revelation]. În timp, conţinutul cărţii și maniera în care viitorul era descris au dat denumirea unui curent. Cărţile apocaliptice din vechime, din Evul Mediu sau de azi sunt cele ce descriu viitorul, însă cel mai adesea o fac doar prin viziuni înfricoșătoare. În cele din urmă, adică în zilele noastre, cuvântul a devenit sinonim cu sfârșitul lumii, acesta fiind imaginat în cele mai sumbre nuanţe și înfricoșătoare coordonate: dezastre, pericole, pierderi de vieţi omenești, conflicte și crize planetare.

 

    Oricine urmărește un documentar TV despre sfârșitul lumii va regăsi imediat citate ermetice din Apocalipsa puse pe o muzică tensionantă, pe fundaluri negre sau roșii, lecturate cu o voce gravă. Plină de mistere, de scheme întortocheate, de personaje fantastice și semne oculte, Apocalipsa e văzută ca o cutie a Pandorei, pe care mai bine o ţii închisă.

    Cu ea închisă, e numai normal să ne temem de apocalipsa taxelor. Pentru că, dacă în accepţiunea contemporană apocalipsa înseamnă sfârșitul lumii, atunci România chiar pare cu un picior în apocalipsă. Și nu pentru că am duce-o greu, ci pentru că e teribil de straniu ca același lucru să fie spus și de guvern, și de opoziţie, și de sindicate și de presă. Există riscul de a nu mai crede pe niciunii…

    Eu nu cred că România este în apocalipsa. Vreau să fiu bine înţeles, nu trec zâmbind printre taxe. Dar tare mi-aș dori ca lumea să pună mâna și pe Scriptură. Ca România să fie în Apocalipsa. Să vadă că e o veste bună, că vorbește despre lume în trecut, prezent și viitor. Mai ales viitor. Vă provoc la un pariu pe ultima carte. Din Carte. Și, cu siguranţă va fi o… descoperire.

    P.S. Dacă cineva nu mă crede, ar putea face un pas la bibliotecă, spre cartea cea neagră, să o deschidă la ultimele pagini și să citească pentru el ceea ce scrie la capitolul 21, versetul 4.