Sâmbătă, Malta a organizat un referendum prin care populaţia a fost chemată să decidă dacă divorţul ar trebui sau nu să devină legal. La sfârșitul unei campanii în care atât susţinătorii cât și împotrivitorii au jucat toate cărţile cu fervoare, o majoritate de 53% s-a pronunţat în favoarea divorţului.

Problema divorţului este una spinoasă în mica insulă mediteraneană majoritar catolică. Malta este una dintre singurele ţări din lume (cu excepţia insulelor Filipine și a Sfântului Scaun) unde nu există cale legală de a pune capăt unei căsătorii prin divorţ. Cei care locuiesc în străinătate sau cei care nu sunt căsătoriţi cu maltezi pot obţine divorţul în afara ţării, iar apoi acesta este recunoscut în Malta. În schimb, pentru restul populaţiei există doar două căi de a termina o căsătorie: separare legală – prin care partenerii pot obţine împărţirea bunurilor, dar nu și dreptul de a se recăsători; și anularea căsătoriei de către un tribunal ecleziastic – o procedură anevoioasă care poate dura până la 7-8 ani, în care trebuie să fie dovedit că de la bun început căsătoria nu a fost validă.

Referendumul de sâmbătă i-a întrebat pe locuitorii Maltei dacă sunt de acord sau nu cu un divorţ ce intervine după 4 ani de separare, în condiţiile în care toate posibilităţile de reconciliere au fost epuizate, mijloacele de întreţinere sunt garantate și interesul copiilor este protejat. Referendumul nu are însă un caracter obligatoriu – o lege urmează să fie propusă și votată de Parlament.

Pentru împotrivitorii divorţului, rezultatul este o dezamăgire, o trădare a credinţei. Pentru ei, societatea din Malta e una dintre cele mai unite tocmai pentru că instituţia căsătoriei este puternică. “Iisus da, divorţ nu” – era sloganul afișat înainte de ziua referendumului pe panouri mari.

 

Dar care e valoarea unei căsătorii menţinute doar pentru că din punct de vedere legal nu ai de ales? Răspunsul îl găsim tot în situaţia Maltei – divorţul nu există, însă cazurile de separare legală sunt deja foarte numeroase, iar imposibilitatea de a se recăsători îi împinge pe mulţi să aleagă soluţia coabitării. Absenţa unei legi civile care să reglementeze divorţul nu îi determină fundamental pe oameni să fie mai angajaţi faţă de partenerul de viaţă. Iar credinţa este oricum trădată.

Este adevărat că unul din cele mai triste procese la care am asistat în timpul facultăţii a fost un proces de divorţ. Privirile care se evitau și căutau în gol, sfârșeala din glasul lui atunci când mărturisea că nu ar fi vrut să se ajungă acolo, cuvintele care pluteau încă nespuse, soarta copilului lor care urma să fie stabilită… toate lăsau impresia unor vieţi deșirate.

Dar miza unei căsnicii durabile nu stă în existenţa sau absenţa unor căi legale de divorţ. Miza stă în felul în care ne raportăm individual la căsătorie: o privim ca pe un experiment care ori iese ori nu iese sau ca pe o experienţă totală, pentru întreaga viaţă – așa cum a intenţionat-o Dumnezeu, în care suntem pregătiţi de la început să dăm totul și să luptăm până la capăt.