Consiliul Drepturilor Omului al ONU va prezenta în luna martie (a.c.) un raport despre încălcarea gravă a drepturilor omului sub forma detenţiilor secrete. În bătaia puştii se află Statele Unite, Algeria, Egiptul, Sudanul, Rusia, China, Iranul, India etc., acuzate că ar fi răpit persoane suspectate de terorism (sau oponenţi ai regimului), pe care le-au întemniţat în închisori secrete.

Deşi este interzisă de legile internaţionale privind drepturile omului, detenţia secretă continuă să fie practicată şi, conform autorilor raportului amintit, cunoaşte chiar o etapă de „înviorare". Unii dintre cei 30 de foşti deţinuţi, intervievaţi de anchetatori, au depus mărturie despre condiţiile inumane în care au fost ţinuţi şi despre relele tratamente la care au fost supuşi (privare de somn, interogatorii în timp ce erau complet dezbrăcaţi, torturi fizice). Cine a decis că nu ORICE individ are dreptul la un avocat, la menţinerea legăturii cu „exteriorul" (membri ai familiei, prieteni), la un proces corect pentru stabilirea (ne)vinovăţiei? De când presupune propovăduirea „evangheliei democraţiei americane" răpirea unor indivizi şi întemniţarea lor secretă? De ce „secretă"? Ce ar trebui să nu ştim din ce se întâmplă acolo?

Se pare că războiul împotriva terorii a devenit (dacă nu a fost chiar de la început) un război al terorii. Desigur, problema este spinoasă – spun unele voci. Ce preferi? Un terorist aflat în libertate, gata oricând să se „auto-detoneze" în autobuzul cu care merge la şcoală copilul tău? Sau îngrădirea drepturilor omului, cu permisiunea ca autorităţile „să te ridice" ca suspect de intenţii teroriste? Mijloacele acuză scopul!