(despre discursul ţinut de Barack Obama, joi, la Micul Dejun cu rugăciune din Washington D.C.)     Mai puţin de 15 minute, înainte de toate, pastorale și motivatoare.  Pentru cinici, rămâne desigur întrebarea (legitimă) legată de autenticitatea personajului. Pe mine însă, de data aceasta, nu mă interesează să discut omul, ci mesajul, pentru că în mesaj este prezentă o tipologie.

Miezul discursului a fost cel utilizat de Obama și anul trecut. În alte cuvinte, mai elaborat, mai dens, mai emoţionant chiar, Obama a făcut apel la „amabilitate” (civility) între orice fel de oponenţi – adică tot „regula de aur” a iubirii aproapelui, la care a făcut trimitere și anul trecut. Discursul a demonstrat cât de ușor spiritualitatea poate deveni atrăgătoare pentru public dacă vorbești înnobilator despre ea și dacă mesajul de bază este cel al unităţii în diversitate, al idealului care presupune că putem să nu fim de acord fără să pierdem buna înţelegere (elegant formulat în engleză to disagree without being disagreeable).

Dincolo de aplombul cu care președintele american s-a referit la rugăciune, finalul discursului, cu exemplele lui Martin Luther King, Abraham Lincoln și William Wilberforce, a fost momentul care ar putea să-l plaseze pe Barack Obama în afara timpului său, ca unul dintre acei puţini care au reușit să aibă adevărata imagine de ansamblu – unul dintre cei care, în cuvintele lui Obama, „au văzut faţa lui Dumnezeu”.

După cum am afirmat și la început, pentru unii importantă rămâne întrebarea legată de ce anume l-a motivat pe Barack Obama într-un asemenea discurs cu pretenţii universaliste – idealul sau corectitudinea politică? Pentru prim-președintele lumii important este că, odată ieșiţi atât din atmosfera discursului cât și din umbra îndoielilor, mulţi probabil se vor întreba de ce nu s-ar putea realiza oare visul lui Obama…

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.