Spaţiul religios, mai mult decât alte dimensiuni ale vieţii umane, permite o mai mare libertate de mişcare. Orice om este liber, cel puţin la nivelul conştiinţei lui, să caute şi să înţeleagă, să aibă revelaţii, să vadă „lumina", să primească o „iluminare", să pătrundă cu „ochii minţii" în transcendent, să aibă o experienţă spirituală. Dincolo de ceea ce manualele de specialitate numesc „marile religii ale lumii", descoperim că lumea este scena a nenumărate mişcări, categorii şi experienţe cu un caracter religios, unele dintre acestea infime, bizare, demne de notat în Cartea recordurilor sau în vreo enciclopedie a ciudăţeniilor. Cele mai recente exemple care îmi vin în minte se referă la doi australieni care susţin că ei sunt Iisus şi Maria Magdalena şi la o mică grupare din Rusia, care îl venerează pe Vladimir Putin ca reîncarnare a apostolului Pavel. Cert este că fiecare om este liber să scormonească după adevăr şi, în măsura în care regimul politic şi contextul socio-cultural îi permit, este liber să urmeze adevărul pe care l-a găsit.

Harold Camping este deci liber să creadă că ziua de 21 mai va fi Ziua Judecăţii. Este convingerea lui bazată pe ceea ce a înţeles din Biblie. Este limpede că persoanele care i-au susţinut campania de avertizare cu privire la sfârşitul lumii şi care au investit în acest proiect toate resursele şi economiile lor cred sincer că 21 mai este ziua bătută de Dumnezeu în cuie pentru Judecata de Apoi. O declaraţie care mi-a atras atenţia îi aparţine lui Robert Fitzpatrick, pensionarul care şi-a cheltuit economiile de-o viaţă (140.000 de dolari) pentru ca lumea să afle că vine ziua judecăţii lui Dumnezeu. „Cei care au o perspectivă asupra timpului sfârşitului au datoria să îi avertizeze pe toţi ceilalţi", a spus Fitzpatrick. Doar un om profund convins ar fi cheltuit până la ultimul sfanţ pentru a le spune şi altora care este adevărul pe care el l-a găsit.

21 mai nu va fi însă Ziua Judecăţii. Nimeni nu va răpit de pe Pământ, iar cei care speră şi aşteaptă să se întâmple ceva vor avea parte de o dezamăgire mare, amară. Camping se înşală, însă din istoria sa şi a celor care îl urmează se poate învăţa o lecţie importantă. Este lecţia sincerităţii.

Provocările crizei economice, presiunile cotidiene, teama şi grijile cu privire la ziua de mâine, incertitudinile, singurătatea, eşecurile şi lipsa de perspectivă ne-au făcut să uităm una dintre îndatoririle majore ale omului faţă de sine însuşi: sinceritatea. Drumul ne tentează spre compromis. Împrejurările ne cer să renunţăm la căutarea sensului şi a adevărului. Pe nesimţite, ne trezim că îndeplinim ritualuri fără să le cunoaştem semnificaţia, mergem la biserică fără să-L întâlnim acolo pe Dumnezeu, sărbătorim învierea lui Christos fără să-I aşteptăm revenirea, vorbim despre morală de la înălţimea piedestalului imoralităţii etc. Inevitabil, se naşte o întrebare. Ce este mai bine: să crezi sincer o eroare sau să te înşeli cu bună ştiinţă că îţi trăieşti propriul adevăr?

(Foto: downtownmesa.com)