Somalia: „cel mai mare dezastru umanitar” al lumii

519

Seceta din Somalia este „cel mai mare dezastru umanitar" al lumii, a declarat António Guterres, şeful Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Programul Alimentar Mondial estimează că sunt 10 milioane de oameni care au nevoie urgentă de ajutor.

Guterres a vizitat tabăra de refugiaţi de la Dadaab, din Kenia, unde se află peste 380.000 de refugiaţi şi a lansat comunităţii internaţionale un apel pentru „sprijin solid", informează AP. La Dadaab se află „cei mai săraci dintre cei săraci şi cei mai vulnerabili dintre cei vulnerabili" a declarat Guterres.

Epicentrul secetei este în regiunea de la frontierele Somaliei, Etiopiei şi Keniei, unde cei mai mulţi locuitori sunt nomazi şi depind de turmele lor.

Până la 2.000 de somalezi se refugiază zilnic în Etiopia, călătorind pe jos, în condiţii dificile, pentru a găsi mâncare. Valul de refugiaţi este prea mare pentru posibilităţile Agenţiei ONU pentru Refugiaţi şi ale altor organizaţii neguvernamentale. „Nimic nu se compară cu ceea ce am văzut în această lună", a spus Guterres.

Şeful Agenţiei ONU pentru Refugiaţi a vizitat şi tabăra de refugiaţi de la Dollo Ado, din Etiopia. El a atras atenţia că rata mortalităţii în aceste tabere este foarte mare, una dintre cauzele principale fiind subnutriţia. Jumătate dintre copiii care ajung în taberele de refugiaţi sunt subnutriţi.

„Cunoaşterea faptului că, de-a lungul drumului către un loc unde să fie în siguranţă, copiii mor, ne frânge inimile. Lucrul acesta transformă una dintre cele mai teribile crize umanitare ale lumii într-o tragedie umană de proporţii inimaginabile", a declarat Guterres.

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii estimează că două milioane de copii sunt subnutriţi şi au nevoie de ajutor imediat pentru ca vieţile lor să fie salvate. Numărul mare de refugiaţi care au nevoie de hrană şi de adăpost face însă ca posibilitatea acordării de ajutor medical să fie „aproape imposibilă", conform lui Jerome Souquet, liderul organizaţiei Medici Fără Frontiere. Souquet a spus că după ce sunt trataţi pentru subnutriţie, copiii ajung din nou la ei din cauza lipsei de mâncare. De asemenea, mulţi au diaree.

UNHCR estimează că un sfert dintre cei 7,5 milioane de locuitori ai Somaliei au fost nevoiţi să se mute în alte regiuni ale ţării sau să se refugieze peste hotare din cauza secetei. Problemele cauzate de secetă sunt amplificate de violenţele din sudul şi centrul ţării. Din cauza acestor violenţe organizaţiile umanitare nu reuşesc să ajungă la cei care au nevoie de ajutor.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi are nevoie de 136,3 milioane de dolari pentru a putea să vină în ajutorul refugiaţilor din cauza secetei şi a foametei.

(Foto: blogs.voanews.com)