Creșterea economică a SUA a încetinit la 1,8%

11

Economia americană a înregistrat o încetinire semnificativă a ritmului de creștere. Ridicarea preţurilor la combustibili, condiţiile meteorologice nefavorabile și reducerea cheltuielilor de apărare sunt trei dintre elementele care au contribuit masiv la această incetinire, evaluează analiștii Reuters.

În primele trei luni ale acestui an, Produsul Intern Brut al SUA nu a crescut decât cu 1,8% în ritm anual, comparativ cu o creştere de 3,1% înregistrată în ultimele trei luni ale anului trecut. O evoluie sub așteptările economiștilor, care estimau o creștere de 2%.

Potrivit datelor preliminare, publicate joi de Departamentul american al Comerţului, cheltuielile de consum au crescut cu 2,7% în primul trimestru, după ce, în ultimele trei luni ale anului trecut, creșterea a fost de 4%.

Atât achiziţiile guvernamentale, cât și cheltuielile pentru apărare și construcţiile rezidenţiale au înrgistrat scăderi importante. „Cel mai important factor a fost vremea. A afectat consumul şi construcţiile. De asemenea, preţurile ridicate la benzină au afectat veniturile populaţiei," a apreciat Stephen Stanley, economist şef la Pierpont Securities, citat de Agerpres.

(Foto: topnews.net.nz)