Liderii europeni au o nouă provocare: redobândirea încrederii în SUA

191

În lumina noilor dezvăluiri cu privire la spionajul telefonic al Agenţia de Securitate Naţională asupra liderilor europeni, agenda discuţiilor de la summitul Uniunii Europene s-a schimbat. În afara de problema imigraţiei, liderii europeni au adăugat pe agendă şi tema, mult mai presantă, a protecţiei datelor personale.

Acesta este primul summit european dedicat agendei digitale, care însă se va concentra asupra unor chestiuni legate de piaţa unică şi protecţia datelor cu caracter personal, prin implementarea controversatei reforme digitale. Discuţiile vin la sfârşitul unei săptămâni în care încrederea dintre SUA şi Europa a fost zdruncinată, ca urmare a dezvăluirilor că Statele Unite ar fi înregistrat peste 70 de milioane de convorbiri telefonice în Franţa, dar şi convorbirile pe telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

„Avem nevoie de încredere între parteneri, iar această încredere trebuie restabilită. Această situaţie cu supravegherea vizează toţi cetăţenii", a spus Merkel.

Chiar dacă problemele referitoare la spionaj ţin de fiecare stat în parte şi nu de UE, mai multe ţări, în special Franţa, vor să profite de scandal pentru a grăbi progresele în privinţa propunerii Comisiei Europene privind protecţia datelor, asupra căreia europenii stagnează de mai multe luni.

Sursa: New York Times