Soldaţii americani din Afganistan vor avea „îngeri păzitori"

60

Comandanţii armatei americane din Afganistan au desemnat „îngeri păzitori" pentru soldaţi şi o serie de măsuri care să asigure securitatea soldaţilor americani împotriva posibilelor atacuri din partea afganilor.

„Îngerii păzitori" vor însoţi soldaţii americani peste tot şi îi vor păzi chiar şi în timpul somnului. În plus, în unele bisericii soldaţii au voie să poarte arme, iar în instituţiile americane, civilii au fost instruiţi să rearanjeze birourile astfel încât să fie cu faţa la uşă.  

Protecţia sporită a militarilor din Afgniastan face parte dintr-o directivă emisă în ultimele săptămâni de Generalul american John Allen, comandant al soldaţilor americani în Afganistan.

Măsurile de securitate vin ca urmare a incidentului din februarie, când soldaţii americani au ars Coranul, ceea ce a dus la demonstraţii şi revolte anti-americane.

Până acum, 16 militari NATO au fost împuşcaţi şi ucişi de soldaţi şi poliţişti afgani sau de militanţi îmbrăcaţi în uniforme, conform Associated Press. Din totalul de 80 de membrii NATO ucişi din 2007, mai mult de 75% au decedat în ultimii 2 ani.