China îşi asumă riscul unui nou război mondial

568

Un general chinez de la Universitatea de Apărarea Naţională a afirmat că ţara sa nu va ezita să apere Iranul chiar cu riscul declanşării celui de-al treilea război mondial.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa au propus noi măsuri de sancţionaare a Iranului, pentru continuarea programului de îmbogăţire a uraniului.

Analişti citaţi de Gândul consideră că poziţia părţii chineze este influenţată şi de schimburile economice cu Iranul, care ajung anual la 30 de miliarde de euro.

Analişti NTDTV susţin însă că declanşarea celui de-al treilea război mondial este puţin probabilă şi că SUA vor încerca înlăturarea regimului de la Teheran după modelul testat deja în Libia.