Marşul milioanelor sau cum o ia Rusia pe urma Siriei

94

Zeci de mii de membri şi simpatizanţi ai opoziţiei ruse au participat ieri la un protest de amploare împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Protestul vine ca urmare a acţiunilor brutale de intimidare ale Kremlinului faţă de liderii opoziţiei ruse, lideri care au fost victimele unor percheziţii fără precedent. De altfel, măsurile lui Putin împotriva opoziţiei s-au intensificat după 7 mai, dată la care Vladimir Putin a devenit preşedintele Rusiei pentru al treilea mandat.

Marşul a adunat aproximativ 70.000 de persoane, în condiţiile în care, cu doar câteva lui în urmă, marşuri asemănătoare adunaseră doar câteva zeci de persoane. Protestatarii au scandat sloganuri anti-Putin, precum „Rusia fără Putin!" sau „Jos dictatura!".

Deşi în stradă manifestaţia a fost una paşnică, lupta împotriva dizidenţilor s-a dat în mass media. Două surse de informare ale opoziţiei (un post de radio şi o televiziune), precum şi un site care difuza în direct prostestul au fost întrerupte, aceasta nefiind nici pe departe o premieră. Liderii opoziţiei consideră că tacticile subtile ale Kremlinului sunt determinate de teama că protestele ar slăbi autoritatea cu care Putin conducea cândva ţara.

Percheziţiile sunt însă doar picătura care a umplut paharul. Nemulţumirile ruşilor nu sunt doar de o lună, iar analiştii pun prezenţa foarte mare pe seama a doi factori. Pe de o parte, ruşii sunt nemulţumiţi din cauza promisiunilor de reformă, care s-au topit după campania electorală.

Pe de altă parte, Vladimir Putin este din ce în ce mai puţin popular la el acasă, în timp ce pe plan internaţional devine din ce în ce mai implicat. Statele Unite ale Americii declară în fiecare săptămână că au surse care confirmă că revoltele din Siria sunt întreţinute de Rusia, prin transporturi de armament.

Cu privire la marşul de ieri, Putin nu a făcut nicio declaraţie directă. Preşedintele a spus că opiniile diferite despre Rusia şi viitorul ei politic sunt acceptate într-o ţară liberă şi democratică. Totuşi, el a avertizat că tot ceea ce slăbeşte ţara şi divizează societatea este inacceptabil.

Americanii nu au fost la fel de rezervaţi în declaraţii precum Putin. Victoria Nuland, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat că percheziţiile ordonate de administraţia Putin ridică întrebări legate de folosirea arbitrară a legii pentru încălcarea dreptului la opinie.

Pe fondul nemulţumirilor sociale tot mai accentuate şi a unei Rusii al cărui lider permite aparatului său represiv să acţioneze tot mai brutal, viitorul ţării pare tot mai incert. Momentan, comentatorii afirmă că opoziţia nu este capabilă să prezinte un lider popular şi suficient de puternic pentru a-i ţine piept lui Putin, care conduce după bunul plac.