Putinizarea lumii, o ţintă și pentru 2017

510

Putinismul, terorismul, naţionalismul sunt, toate, probleme majore ale lumii contemporane. Una dintre ele însă este cel mai adesea tratată cu superficialitate: ideologia liderului de la Kremlin. Acum se culeg roadele.

Într-un amplu interviu, François Heisbourg, specialist în geopolitică, afirmă că recucerirea Alepului prin intervenţia directă a Kremlinului, la care se adaugă implicarea în recentele alegeri americane și succesul unor lideri populişti proruşi în Europa, arată că Rusia își poate impune de acum încolo regulile pe scena internaţională.

Putinizarea lumii este în grafic, lasă de înţeles analistul francez, comentat de RFI. Prin acest termen, deja consacrat, face referire la faptul că războiul poate fi continuat și prin alte mijloace, mai precis, prin cele pe care liderul rus pare că le utilizează cu mare succes. Spre deosebire de predecesorii săi sovietici (care făceau apel la forţa brută în orice circumstanţă), Putin utilizează instrumentul militar cu moderaţie. Un bun exemplu în această privinţă este Siria. În acest spaţiu geopolitic extrem de tulbure, liderul rus a trimis doar 5.000 de soldaţi, deși putea utiliza mult mai mulţi. Însă, atunci când situaţia a cerut, Alepul a fost în mare parte ras de pe faţa pământului de aviaţia rusă. Masacrele nu au mai contat, fiindcă Putin dorea recucerirea oraşului înainte ca Trump să se instaleze la Casa albă. Deci liderul rus şi-a adaptat dispozitivul militar la obiectivul urmărit.

Se demonstrează astfel că Putin a ştiut să transforme statul rus într-un stat agil din punct de vedere strategic. Anexarea Crimeei vine ca o demonstraţie în plus a forţei de care beneficiază Rusia, în condiţiile în care a reușit să pună stăpânire pe acest teritoriu într-un timp record. Heisbourg afirmă că această renaştere a Rusiei se datorează şi faptului că Putin a erijat imprevizibilitatea într-un activ strategic, în sensul că Rusia și-a creat un obicei de a acţiona fără ca adversarul să poată anticipa mișcările. În opinia specialistului francez, acest gen de strategie poate genera rezultate pe termen scurt. Pe termen lung însă, aproape nimeni nu va mai avea încredere în Rusia și liderii ei.

Din această abordare mai derivă încă un atribut specific al putinizării. Este vorba de o concepţie specială despre relaţiile internaţionale, una căreia îi lipsește orice urmă de morală. Ce contează este doar suveranitatea absolută a statului. În plus, ceea ce conferă substanţă acestui tip de stat sunt valorile naţionale cărora li se atribuie o miză absolută. Religia nu poate fi decât creștin-ortodoxă, drepturile omului fiind respectate doar dacă corespund definiţiei pe care Putin o dă statului.

Faptul că Putin a construit acest model statal nu este o noutate și nici o surpriză, având în vedere tendinţele melancolice ale rușilor după un trecut nu foarte îndepărtat, „majoritatea ruşilor fiind pătrunşi de «sindromul Weimar» al nostalgiei după imperiul pierdut şi după grandoarea secolului al XX-lea”, după cum comenta un jurnalist în Dilema Veche. Elementul surprinzător este că acest model este considerat de către unii ca un bun care merită să fie importat. Astfel neo-autoritarismul lui Putin s-a transformat în model care merită să fie copiat în Ungaria lui Orban, în Polonia şi în Turcia.

Masha Gessen, jurnalistă politică, autoarea unei influente biografii a lui Putin, consideră că originile autoritarismului putinist se află în perpetuarea structurilor instituţionale ale sovietismului. Întrebată cum poate acest regim să supravieţuiască, răspunsul oferit de jurnalista de origine rusă a fost că totul ţine de anestezierea morală a populaţiei, de cultivarea amneziei și a relativismului valoric. Ideologia lui Putin se bazează pe sentimente acut antioccidentale și pe încercarea de refacere a vechiului imperiu sovietic. De aceea, spune Gessen, expansiunea în zonele controlate cândva, direct sau indirect, de Uniunea Sovietică devine azi un scenariu plauzibil.

Această ameninţare este luată în prezent tot mai mult în serios, mai ales după schimbările substanţiale care vor avea loc la Casa Albă. „Limbajul războinic al Kremlinului este mai mult fanfaronadă. Cu toate acestea, Rusia reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii și ordinii. Iar primul pas pentru a răspunde la această ameninţare este de a înţelege că beligeranţa rusă nu este un semn de renaștere, ci de boală cronică, un semn de slăbiciune”, comenta cu câteva luni în urmă The Economist.

Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât viitorul imediat nu pare să anunţe mari schimbări de direcţie, din contră chiar. Previziunile Stratfor pentru 2017 nu arată deloc bine pentru liniștea planetei. Naţionalismul va fi în creștere, fapt care va duce la ridicări de noi bariere în interiorul Uniunii Europene. În acest context, divizarea Europei va reprezenta o ocazie de aur pentru Rusia de a-și vedea cât mai mult propria ideologie trecută peste graniţe.

Aceste previziuni nu pot fi decât încântătoare pentru puterea de la Moscova. Optimismul lui Putin în această privinţă a putut fi decriptat cu ocazia mesajului adresat în noaptea trecerii dintre ani. A fost un an greu pentru ruşi, dar plin de realizări, este concluzia președintelui. „Ultimul an a fost unul dificil, dar toate aceste dificultăţi depăşite ne-au unit. Chestiunea principală este că noi credem în propriile abilităţi şi în această ţară. Noi muncim, muncim cu succes şi realizăm foarte multe lucruri”, a declarat Vladimir Putin, fără să lase vreo clipă impresia vreunui regret cu privire la tensiunile internaţionale ale cărui protagonist a fost.