Unde de șoc după 25 de ani de la extincţia URSS

450

În urmă cu 25 de ani, într-o zi de Crăciun, Uniunea Sovietică a dispărut. O superputere s-a pulverizat brusc și ţări noi s-au instalat în locul ei.

„Uniunea Sovietică s-a rupt, fără un război civil, mulţumesc lui Dumnezeu”, spune Evgheni Roizman, istoric și primar al orașului Ekaterinburg, al treilea mare oraș din Rusia. Era ziua de 25 decembrie a anului 1991 când Mihail Gorbaciov și-a anunţat demisia la televizor, punând capăt în mod formal și Războiului Rece, prin dispariţia de pe scena bipolară a lumii a unui gigant totalitar. Totuși normalitatea atât de mult așteptată se lasă încă așteptată, deși au trecut mai mult de două decenii de la acest eveniment major din istoria omenirii.

„Imperiile uriașe se prăbușesc întotdeauna cu zgomot. Procesul nu s-a terminat. Vor mai fi nevoie de mulţi ani înainte ca toate pagubele să poată fi anulate”, a continuat Roizman. Rusia, Ucraina, Belarus, Uzbekistan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Georgia, Azerbaidjan, Moldova, Armenia, Estonia, Letonia și Lituania sunt dovada vie a faptului că fostul colos sovietic a decedat, nu însă fără urmări care sunt resimţite chiar și după un sfert de secol de la declararea decesului.

Roizman atrage atenţia asupra faptului că sistemele politice, economiile, culturile și alianţele militare au fost supuse unor transformări care continuă în unele ţări sau au stagnat în altele. „Este ca și cum epoca sovietică reprezintă o durere fantomă”, adaugă Roizman. Această „durere” poate fi decriptată sub forma unor efecte despre care USA Today a scris recent, considerându-le „unde de șoc”.

În primul rând, inegalitatea socială s-a accentuat. După 74 de ani de comunism autoritar, în care se presupune că toată lumea a fost egală, Rusia este una dintre cele mai inegale ţări din lume, potrivit unui raport de avere la nivel global, publicat în 2016. În conformitate cu acesta, 75% din bogăţia Rusiei este controlată de cei mai bogaţi 1% din cetăţenii ei. În anul 1991, nu existau miliardari în Rusia, astăzi există 77, cu o avere cu o valoare netă cumulată de 283 de miliarde de dolari, conform topului Forbes al celor mai bogaţi oameni.

În al doilea rând, tranziţia spre noi sisteme de organizare a fost catastrofală. „Nu prăbușirea Uniunii Sovietice a fost problema”, spune Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia. „Problema principală a fost mutaţia economică. Aceasta a creat o depresie economică ce a fost resimţită mult mai dur decât cea din Statele Unite, în 1930.”

O altă problemă spinoasă constă în faptul că ţările baltice s-au orientat spre Vest. Estonia, Letonia și Lituania au aderat la Uniunea Europeană și la NATO și au adoptat democraţia occidentală. Aceasta nu a presupus neapărat și desprinderea de trecut. Aceste ţări își resimt vulnerabilitatea în faţa unei eventuale expansiuni a Rusiei, temându-se să nu aibă aceeași soartă ca a Crimeei și întrebându-se dacă Donald Trump va susţine angajamentul de apărare faţă de ceilalţi membri NATO.

Fostele naţiuni sovietice aflate în sfera de influenţă rusă au mers pe propriul drum. Polonia, odată eliberată de sub dominaţia sovietică, a devenit cea mai mare economie din Europa Centrală. Este membră UE și NATO, alături de foștii sateliţi sovietici, precum Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovenia și România. În timp ce aceste ţări au reușit să evadeze (chiar și în condiţiile în care rămâne, în cazul unora, discutabilă detașarea de modelul rus), altele au rămas cu vechile metehne. Represiunea de tip comunist persistă. Este cazul Belarusului, care are unul dintre cele mai represive regimuri din lume. Orice critică la adresa președintelui poate duce la mulţi ani de închisoare. Pe de altă parte, Uzbekistanul și alte republici exsovietice s-au bucurat de regimuri destul de stabile și de venituri mari obţinute din petrol, însă corupţia și abuzurile continuă să fie endemice. „Este din ce în ce mai greu să vorbești împotriva acestor aspecte și este mai rău decât în oricare moment din timpurile sovietice”, a spus Svetlana Gannushkina, fost parlamentar rus, acum avocată pentru drepturile omului.

Un alt exemplu al perpetuării regimului totalitar vine din Cecenia, o provincie predominant musulmană, acolo unde „nu există nicio lege, nicio constituţie, ci numai ordinul lui Ramzan Kadîrov”, a spus Gannushkina despre aliatul președintelui Putin. Human Rights Watch si Amnesty International au reliefat de mai multe ori că Kadîrov utilizează tortura și răpirile pentru a păstra sub control provincia, care a purtat un război de gherilă pentru independenţă împotriva Rusiei până la cedarea definitivă, în 2009.

Nici Rusia nu arată prea bine în fotografia postsovietică. Deși a îmbrăţișat democraţia după destrămarea sovietică, a alunecat înapoi spre autoritarism. Putin, care a numit prăbușirea Uniunii Sovietice „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”, a subminat libertăţile civile, a impus restricţii cu privire la mass-media, și-a eliminat adversarii, i-a instigat pe separatiștii proruși din estul Ucrainei și a alimentat flăcările naţionalismului de sorginte slavă. „Putin crede că statul este legitim deoarece este stat”, spune Alex Kliment, un specialist în problemele Rusiei. „El are convingerea filosofică că revoluţiile populare împotriva puterii de stat sunt întotdeauna ilegale și că trebuie să se termine întotdeauna în lacrimi.”

În plus, Rusia a dezvoltat unul dintre cele mai sofisticate reţele de cyber-război din lume, unul despre care CIA a acuzat că a intervenit în alegerile SUA pentru a-l ajuta pe Donald Trump. Oricare ar fi rezultatul investigaţiei în această direcţie, Rusia și Trump par să fie pe un traseu de prietenie și cooperare internaţională, ceva de neconceput după ce Rusia a invadat Crimeea. Trump a vorbit pozitiv despre Putin, iar numirea lui Rex Tillerson, CEO Exxon, ca secretar de stat vine să netezească și mai mult drumul în această direcţie. Tillerson a negociat anterior acorduri energetice cu Rusia și a declarat că are „o relaţie foarte apropiată” cu Putin.

În consecinţă, se pare că Rusia reintră puternic în cărţi. Cu atât mai mult cu cât, după 25 de ani, nostalgia după vechea configuraţie sovietică a rămas cât se poate de puternică. Uniunea Sovietică „ar putea fi refăcută în mod voluntar, în interiorul acelorași graniţe și cu aceeași compoziţie, dar nu una sovietică”, este de părere ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, citat de The Moscow Times. Această idee se înscrie în logica nostalgiei după măreţia pierdută, tipică şi actualului preşedintelui rus. În opinia lui Putin, URSS a fost „marea Rusie”. Acest sentiment îl au și majoritatea rușilor. Potrivit unui studiu recent al Centrului Levada, 56% dintre ruşi regretă destrămarea URSS, iar 51% consideră că aceasta putea fi evitată. Tradus în alte cuvinte, rușii (dar, probabil, nu numai ei) s-ar întoarce cu multă încântare spre trecut.