Baschetul, creat pentru evanghelizare?

492

Sportul și religia cu greu fac casă bună, iar a invoca convertirea la creștinism prin intermediul jocului sportiv pare deja o impietate. Totuși, nu așa a gândit cel care a creat unul dintre cele mai populare jocuri sportive de astăzi.

Totul a început la un mic colegiu din Springfield Massachusetts în 1891, scrie aleteia.org. Un profesor de educaţie fizică, pe nume James Naismith, a inventat jocul de baschet  pentru a-i ajuta pe elevii săi să se menţină în formă în timpul lunilor de iarnă. Născut în Canada, Naismith a ajuns în sudul Statelor Unite fiindcă avea interese legate de educaţie fizică şi pastoraţie. Provocat să se gândească la un joc, în cadrul unei teme primite în  luna decembrie a anului 1891 la o şcoală de pregătire a Asociaţiei Creştine pentru Tineri (Young Men’s Christian Association – YMCA) din Springfield, lui Naismith i-a venit o idee genială care a revoluţionat sportul de echipă.

La început, încurajat de directorul școlii, Naismith și-a testat ideile timp de doua săptămâni, dar nimic nu părea să funcţioneze. Apoi, pe 21 decembrie Naismith a avut momentul său de revelaţie. „I-am chemat pe băieţi la sala de sport și i-am împărţit în două echipe de nouă și le-am dat o minge de fotbal. Le-am arătat două coșuri pe care le-am bătut în cuie la fiecare capăt al sălii de sport și le-am sugerat ideea de a arunca mingea în coșul celeilalte echipe.” De câte ori era înscris un coş, se făcea o mică pauză pentru ca un om cu scara să poată scoate mingea din coş. Băieţii s-au îndrăgostit de joc. Au continuat să ceară să fie lăsaţi să joace, dar în lipsa unor reguli clare, loviturile și încăierările s-au accentuat.

Naismith a conceput apoi 13 reguli originale pentru joc și a scris un articol care a fost distribuit tuturor asociaţiilor creștine din întreaga ţară. După primul meci public din anul 1892, jocul s-a răspândit rapid prin reţeaua globală a asociaţiilor creştine. În 1898, Naismith a fost angajat ca antrenor de baschet pentru prima echipă a Universităţii din Kansas.

Partea cea mai interesantă a acestei povești este motivaţia reală din spatele jocului de baschet. Obiectivul său, pe cât de nobil, pe atât de ignorat este astăzi în competiţiile sportive. „Pentru a-i câștiga pe tineri pentru Dumnezeu prin intermediul sălii de sport”, a fost crezul tânărului profesor de educaţie fizică, concepţie conformă cu misiunea sa generală în viaţă. Naismith era convins că, „ar putea exemplifica mai bine viaţa creștină prin sport decât de la ​​amvon” și a căutat să „dezvolte întreaga personalitate, în ceea ce privește mintea, trupul și sufletul”, prin intermediul sălilor de sport. În această perioadă de timp, asociaţiile creștine au integrat jocul în călătoriile lor misionare, existând dovezi că mulţi tineri au fost convertiţi prin intermediul acestor misionari. În această manieră a ajuns baschetul și în China (prin misionari YMCA), devenind unul dintre sporturile cele mai populare din această ţară.

Fără îndoială, Naismith a crezut cu tărie în legătura dintre sport și credinţă, fapt pentru care a scris că, „ori de câte ori urmăresc acest joc la care participă și biserica, simt că viziunea mea, de aproape o jumătate de secol în urmă, cu privire la faptul că comunitatea creștină va recunoaște adevărata valoare a atletismului, a devenit o realitate”. Dincolo de aceste declaraţii controversate pentru unii, cum ar putea fi întrezărită miza creștină în acest joc competiţional? Michael Zogry, profesor asociat în cadrul Departamentului de Studii Religioase de la Universitatea din Kansas, a explicat această asociere care poate fi considerată de unii ca forţată, într-un interviu acordat în urmă cu un an. „Abordarea lui Naismith a fost de a așeza creștinismul în faţa oamenilor și de a încerca să îi influenţeze prin dezvoltarea caracterului, păstrându-și predicile formale pentru momentele în care era invitat să slujească în bisericile din zonă.”

Faptul că există sportivi de notorietate care nu ezită să vorbească despre credinţa lor nu este neapărat o surpriză. Însă, a invoca jocul sportiv ca un instrument de evanghelizare poate fi pentru mulţi o concluzie de neacceptat. Obișnuiţi să vedem sportul doar prin prisma competiţiei și ca o formă de exprimare a patimii umane, par dificil de depistat și anumite aspecte care să îl asocieze cu credinţa. Declaraţiile unor lideri religioși, precum cea a papei cu ocazia Campionatului Mondial din Brazilia, solicitând ca manifestarea sportivă „să se desfășoare în deplină seninătate și liniște, întotdeauna în spirit de respect reciproc, solidaritate și fraternitate între bărbaţi și femei care se recunosc membri ai unei singure familii”, pot lărgi perspectiva cu privire la ceea ce înseamnă de fapt creștinismul. Redus doar la latura sa spirituală, riscă să ignore celelalte componente ale dezvoltării umane. Însă, limita până la care se poate deschide creștinismul reprezintă un subiect asupra căruia teologii încă nu s-au pus de acord.