1 din 4 americani crede că dacă SUA atacă Siria va veni sfârșitul lumii

687

Unul din trei americani crede că violenţele din Siria au fost profetizate de Biblie. Unul din patru crede că un posibil atac din partea Statelor Unite ar putea declanșa bătălia de la Armaghedon. Unul din cinci crede că sfârșitul lumii va avea loc în timpul vieţii lui. Aceste statistici au fost publicate de LifeWay Research și citate de Christian Post.

În procente, cercetarea a relevat că 32% dintre respondenţi au fost de acord, 49% nu au fost de acord cu afirmaţia că „luptele din Siria sunt parte a profeţiilor cărţii Apocalipsei". Circa 26% sunt de părere că „intervenţia militară în SUA ar putea declanșa Armaghedonul", iar 18% cred că sfârșitul lumii va avea loc în timpul vieţii lor.

Sondajul care a relevat rezultatele de mai sus s-a bazat pe interviuri telefonice cu 1.001 americani, între 6 și 10 septembrie.

Pentru Ed Stetzer, președintele LifeWayResearch, rezultatele sondajului sunt uimitoare. Acţiunile americane în Afganistan și Bosnia nu au generat același tip de reacţie, a spus el. Proximitatea geografică a Siriei faţă de Israel și menţionarea lui în Biblie ar putea fi motivul din spatele conectării conflictului sirian cu „timpul sfârșitului". Stetzer a mai adăugat că americanii sunt atrași de profeţia biblică nu pentru că vor ca lumea să se sfârșească sau pentru că își doresc să vadă atacuri aeriene, care să sfârșească în suferinţă, ci pentru că își doresc ca Iisus să revină și să așeze lucrurile în ordine. „Pentru creștini, sfârșitul lumii nu înseamnă disperare", a spus Stetzer într-o declaraţie pe site-ul LifeWay. „Sfârșitul este, de fapt, un nou început."