Se numește „Husky Salvatorul” și creatorii săi spun că le va da jucătorilor prilejul să fie parte a soluţiei în ce privește una dintre cele mai stringente probleme ale lumii: războiul civil din Siria. Jocul, care poate fi descărcat gratuit pe orice dispozitiv iOS sau Android, a fost creat de divizia cehă a Agenţiei Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA).
Ideea aplicaţiei este simplă: jucătorul trebuie să îl ajute pe câinele husky să salveze cât mai mulţi căţeluși trecând peste toate obstacolele și ferindu-se de capcane. „Cu cât mai mulţi pui sunt salvaţi, cu atât crește numărul punctelor colectate de jucător”, a explicat Jakub Charvat, director de relaţii publice și strângere de fonduri pentru ADRA Cehia.
Charvat a mai adăugat că, folosind aplicaţia, jucătorii pot sprijini activităţile ADRA cu refugiaţii în Liban. Deși jocul este gratuit, jucătorii pot plăti diverse achiziţii în interiorul aplicaţiei sau pot accepta să urmărească anunţurile sponsorizate. Achiziţiile din aplicaţie sunt pachete oferite în interiorul jocului prin intermediul cărora utilizatorii se pot abona la conţinutul unei alte aplicaţii sau pot cumpăra conţinut suplimentar pentru joc, cum ar fi puncte, sau pot deblocara niveluri din joc.
Cu cât numărul persoanelor care descarcă jocul este mai mare, cu atât mai mulţi refugiaţi sirieni vor beneficia de ajutor, spun iniţiatorii proiectului. „Veniturile pe care le încasăm din achiziţiile în aplicaţii sau din reclamele plătite vor fi direcţionate spre ajutorarea copiilor din Siria. Aceste fonduri vor ajuta ca ei să poată continua școala, să beneficieze de asistenţă pentru adăposturi și apă curată. (…) Jocul este un pas mic, dar inovator, o modalitate foarte bună de a ajuta refugiaţii sirieni chiar de pe telefonul mobil sau tabletă”, a adăugat Charvat.
De la lansarea sa, în aprilie, jocul a fost descărcat de peste 1.000 de ori. Pentru a-l descărca sau pentru a obţine mai multe informaţii despre joc, puteţi vizita website-ul www.huskythesavior.com. Dezvoltatorii de mobile gaming care au lucrat cu ADRA au avut grijă ca elementele pentru conceptul jocului să nu fie brutale, violente sau să fie asociate cu războiul.
Conflictul armat din Siria a lăsat aproximativ 6,5 milioane de persoane fără locuinţă, iar 5,6 milioane de persoane au fugit în ţări vecine, precum Liban, Iordania și Turcia. Conform datelor ONU, începând cu 2011, aproximativ 400.000 de sirieni au fost uciși. De asemenea, se estimează că în timpul atacurilor aeriene din Siria zeci de mii de copii şi-au pierdut mâinile şi picioarele.
Războiul a pornit atunci când demonstraţiile antiguvernamentale din martie 2011 au fost reprimate violent de guvern. În ciuda eforturilor internaţionale de a facilita un armistiţiu între cele două tabere, războiul președintelui sirian, Bashar al-Assad, cu rebelii continuă să producă imense pierderi de vieţi omenești.