Dilemă teologică cu privire la situaţia din Siria

138

Americanii au început să ofere sprijin militar forţelor ce se opun regimului lui Assad. Însă, o eventuală îndepărtare a președintelui sirian de la putere ar putea atrage după sine și distrugerea comunităţii creștine din ţară. În aceste condiţii se naște o dilemă: salvarea creștinilor de sub ameninţarea islamizării are prioritate în faţa salvării civililor sirieni masacraţi de Assad?

Ce este cel mai bine pentru creștinii din Siria ar putea să nu fie cel mai bine pentru restul populaţiei siriene, consideră jurnaliștii de la Christian Today. Această constatare este în contrast cu opinia tot mai mult răspândită în mediul teologilor pentru care preferabil ar fi ca Assad să rămână la putere. Motivaţia unei asemenea poziţionări constă în faptul că în Siria creștinii au avut o viaţă liniștită sub protecţia președintelui Bashar al-Assad, ceea ce nu pare a fi și în zonele controlate de rebelii islamiști.

Acesta este motivul pentru care renunţarea la ideea unei intervenţii a trupelor americane în Siria este solicitată intens din spaţiul religios. Astfel, un episcop libanez a declarat tranșant pentru Al – Monitor că „lansarea primei rachete în Siria de către NATO va fi sfârșitul creștinilor din această ţară. Aceștia vor fi fie uciși, fie mutaţi".

Cum ar trebui privită posibila decimare a acestei religii minoritare, ţinând cont de prognozele sumbre privind creștinismul în Siria? Din această perspectivă este suficientă doar focalizarea atenţiei pe situaţia complicată a creștinilor și folosirea acesteia ca argument pentru o non-intervenţie militară? O asemenea poziţionare nu ar implica, de fapt, susţinerea unui regim politic care a utilizat arme chimice pentru a ucide mii de oameni și teroriza populaţia civilă?

În faţa unei asemenea dileme există observatori care consideră că soarta populaţiei creștine contează cel mai mult. De exemplu, Geoff Tunnicliffe, președintele Alianţei Evanghelice Mondiale, a trimis o scrisoare adresată Casei Albe și Organizaţiei Naţiunilor Unite, în care menţiona că „există un consens important printre liderii creștini din regiune că orice intervenţie militară a Statelor Unite va avea un efect negativ asupra situaţiei și, în special, pentru creștinii din Siria" care deja sunt ameninţaţi de forţele islamiste.

Și mai concludentă este poziţia adoptată de Daniel Heimbach, profesor de etică la Southeastern Baptist Theological Seminary, care evidenţiază și mai mult poziţia dificilă a creștinilor, accentuând că „este întotdeauna necesar să se ia în considerare prejudiciul provocat unei minorităţi …" Mai mult de atât, profesorul american consideră că pot fi anumite momente în istorie când „interesele unei minorităţi ar putea fi împotriva binelui comun."

Tocmai acest „bine comun" este sursa dezbaterii controversate între teologii creștini. O privire mai largă cu privire la situaţia din Siria care să nu fie limitată doar la problemele creștinilor a încercat să o enunţe Bryan McGraw , profesor asociat de știinţe politice la Colegiul Wheaton. În opinia sa, dacă America nu va acţiona este destul de posibil ca războiul civil să se transfere în Liban și Irak, ceea ce presupune și o creștere a numărului victimelor. Însă, pe de altă parte, el este convins că „dacă îi ajutăm pe rebeli se pare că vom sfârși prin a ajuta oameni care ar putea fi mai răi decât Assad."

Alte abordări sunt mult mai optimiste și ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru maniera în care aleg creștinii să se raporteze la evenimente majore. De exemplu, Daniel Bell , profesor de teologie și etică la Lutheran Theological Southern Seminary consideră că nu ar trebui plecat de la premisa că creștinii sirieni ar dispărea dacă America va iniţia un atac militar. În opinia sa, o asemenea presupoziţie este similară, de fapt, unei recunoașteri că „biserica nu va face nimic pentru a interveni împotriva genocidului". Mai mult, spune el, o astfel de abordare nu ar avantaja creștinismul contemporan, care nu are o reputaţie pozitivă în privinţa acţiunilor anti-genocid.

Într-adevăr, dacă ne rezumăm fie și numai la evenimente din istoria recentă, cum ar fi cazul Holocaustului, al genocidului din Rwanda sau chiar al comunismului, poziţia de rezervă sau chiar de colaborare tacită cu puterile dictatoriale ar trebui să fie îngrijorătoare. Poate chiar situaţia din Siria va ajuta la rezolvarea unei dileme pe care creștinii de prea puţine ori au depășit-o cu succes.