Siria este izolată internaţional

12

Mai multe ţări arabe și-au rechemat ambasadorii din Siria ca un gest de dezaprobare faţă de măsurile autorităţilor de reprimare violentă a demonstranţilor. Rusia și Turcia au făcut apeluri concrete la rezolvarea crizei iar SUA va cere oficial plecarea de la putere a președintelui.

După ce Consiliul de Securitate al ONU a condamnat violenţele regimului săptămâna trecută, în weekendul trecut același lucru a fost făcut de Liga Arabă (22 de state) și Consiliul de Cooperare din Golful Persic (6 state). Arabia Saudită, Kuwait și Bahrein și-au rechemat luni ambasadorii de la Damasc, în timp ce Iordania a cerut discuţii la nivel diplomatic.

În plus, unul dintre cei mai puternici aliaţi ai Siriei, Turcia, și-a trimis ministrul de externe la Damasc pentru a prezenta un ultimatum. „Ne vom așeza și vom discuta pentru ultima oară", scria cotidianul turc Hurriyet, citând un diplomat turc. Și ministrul de externe rus a transmis omologului său sirian că Moscova dorește să vadă încetarea băii de sânge și o lansare a dialogului prin care să se pună capăt crizei.

Noua mișcare diplomatică este văzută ca o presiune internaţională semnificativă în comparaţie cu reacţiile din primele 5 luni. Administraţia Obama a salutat intensificarea presiunilor diplomatice din ultima perioadă.

În același timp, din partea Al-Azhar, cea mai înaltă autoritate religioasă musulmană sunită, s-a transmis mesajul că situaţia din Siria „a ajuns prea departe". „Nu este altă soluţie decât să se pună capăt acestei tragedii arabe și islamice", a spus marele imam al Al-Azhar, șeicul Ahmed al-Tayeb.

SUA și liderii europeni au impus sancţiuni asupra unor lideri sirieni și au cerut reforme, dar nu s-au exprimat pentru înlăturarea de la putere a președintelui. Siria are un potenţial de conflict religios, în plus este aliată cu Iranul și are graniţe cu Libanul și Israelul. După cinci luni de conflict, bilanţul victimelor este de peste 2.000.

CNN informează că SUA se pregătesc să ceară oficial și explicit președintelui sirian plecarea de la putere. Anunţul ar urma să fie făcut în câteva zile, după consultarea Consiliului de Securitate al ONU. Secretarul general al ONU va prezenta astăzi un raport în cadrul Consiliul de Securitate asupra situaţiei din Siria.

„Orice examinare onestă a faptelor situaţiei teribile din Siria ar trebui să fie mai mult decât suficientă pentru a determina Consiliul de Securitate al ONU să vină cu o rezoluţie restrictivă și nu doar cu afirmaţii. Un simplu apel diplomatic adresat autorităţilor siriene pentru a pune capăt violenţei și războiului civil ar fi mult prea puţin decât cere situaţia de faţă", afirmă Malcolm Smart, directorul Amnesty International pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.