Banca Mondială: vin „vremuri grele” pentru economiile în dezvoltare

50

Banca Mondială (BM) a avertizat că că ţările în dezvoltare trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de volatilitate la nivel global şi „vremuri mai grele". Previziunea pentru România, în acest an, este una de creștere economică cu 1,2%, în scădere faţă de nivelul de 1,5% estimat anterior.

„Ţările în dezvoltare ar trebui să se pregătească pentru o perioadă lungă de volatilitate la nivelul economiei globale, prin acordarea unei atenţii sporite strategiilor de dezvoltare pe termen mediu, în timp ce se pregătesc pentru vremuri mai grele," avertizează specialiștii BM.

Aceștia atenţionează că „o reinflamare a tensiunilor în statele dezvoltate din Europa a erodat încrederea obţinută în primele patru luni ale anului, perioadă în care s-a înregistrat o revenire a activităţii economice şi o reducere a aversiunii investitorilor faţă de risc", potrivit raportului Perspective economice globale.

O încetinite a creșterii economice de la 5,6% anul trecut la 3,3% este previzionată pentru regiunea Europei și Asiei Centrale, care include și România, între alte 21 de state cu economii în dezvoltare.

Proiecţia pentru Rusia a fost în schimb ușor ridicată, de la 3,5% la 3,8%, în timp ce Turcia și Ucraina au rămas la același nivel de 2,9%, respectiv 2,5%.