Etichetă: previziuni
Următoarele trei locuri unde ar putea lovi un cutremur
Cutremurul din Nepal a survenit ca un șoc pentru majoritatea oamenilor, mai puţin pentru specialiști. Aceștia se așteptau la un asemenea dezastru, iar acum seismologii spun care sunt alte câteva locuri unde s-ar putea petrece următorul cutremur.
Anul 2030: Previziuni despre umanitate
Scenariile despre viitorul lumii sunt numeroase și privite din diferite puncte de vedere. Pentru cei care încearcă să afle anumite detalii despre viitorul planetei noastre, Euromonitor a întocmit o listă cu estimări ale schimbărilor care vor avea loc până în anul 2030.
Uimitoarele profeţii ale fizicianului Nikola Tesla pentru secolul XXI
Săptămâna aceasta, revista americană Liberty a dezvăluit un interviu pe care fizicianul şi inventatorul de renume mondial Nikola Tesla, ale cărui invenţii au determinat Revoluţia Industrială, l-a acordat în anul 1935.
PriceWaterhouseCooper ne arată lumea din 2050
Rusia va deveni cea mai puternică economie din Europa până în 2030, devansând Germania, iar clubul E7 al economiilor emergente, din care fac parte China, India, Brazilia, Mexic, Rusia, Indonezia şi Turcia, va prelua frâiele economiei mondiale, prognozează un raport al PriceWaterhouseCoopers.
Lumea în 2030: previziunile Consiliului Naţional de Informaţii al SUA
Consiliul Naţional de Informaţii al Statelor Unite, centrul previziunilor strategice pe termen mediu şi lung, a realizat un raport numit „Tendinţe globale 2030: lumi alternative" care anunţă câteva schimbări semnificative la nivel economic, politic, social şi tehnologic. Previziunile au fost făcute pe baza tendinţelor actuale, pentru a contura panorama globală a următorilor 18 ani şi...
Raportul Tendinţe globale 2030. Lumi alternative
Până în 2030, aproape două treimi din populaţia ţării va trăi la oraş. Cea mai mare parte a acestei populaţii va aparţine clasei mijlocii, care va fi conectată prin tehnologie şi protejată printr-un sistem avansat de servicii pentru sănătate. Acesta este cel mai optimist scenariu al raportului Global Trends 2030, publicat luni de Consiliul Naţional...
Anii 2000: Previziuni din secolul trecut
Într-o epocă în care noutăţile vin din oră în oră, iar schimbările se petrec cu o viteză foarte mare, este dificil de crezut că ca previziuni făcute cu 50 de ani în urmă, pot să descrie corect epoca agitată şi schimbătoare în care trăim.
Banca Mondială: vin „vremuri grele” pentru economiile în dezvoltare
Banca Mondială (BM) a avertizat că că ţările în dezvoltare trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de volatilitate la nivel global şi „vremuri mai grele". Previziunea pentru România, în acest an, este una de creștere economică cu 1,2%, în scădere faţă de nivelul de 1,5% estimat anterior.
Deloitte: Principalele 7 tendinţe în media, pentru 2012
Publicitatea prin spoturi TV își ratează tot mai des ţinta, consumul de programe TV este în continuare dominat de ofertă, iar telefoanele smart și tabletele nu au reușit încă să detroneze televiziunea. Acestea sunt doar trei dintre tendinţele media pe care le luăm cu noi în 2012, potrivit Previziunilor anuale Deloitte pentru industriile de Tehnologie,...
The Observer: 20 de predicţii pentru următorii 25 de ani
De la modă, nanotehnologie, la politică și sport, experţii The Observer fac predicţii despre cum se va schimba lumea, în bine sau în rău, în următorii 25 de ani, scrie The Guardian. America va reuși să își depășească problemele și va rămâne puterea principală a lumii, prevăd futurologii de la The Observer.
Laureaţi Nobel: zona euro va vedea un boom
Mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel în economie au susţinut într-o recentă întâlnire că zona euro va trece peste dificultăţile actuale și va înregistra un boom economic depășind chiar Statele Unite, precizează Reuters.
Lumea în 2020: mai bogată, mai educată, mai coruptă
Societatea de mâine va fi mai bogată, mai sănătoasă şi mai educată, însă, totodată, va fi mai coruptă şi mai violentă dacă nu se iau măsuri pentru prevenirea acestei evoluţii. Sunt câteva dintre concluziile unui raport care va fi publicat la 1 august 2011.
Baba Vanga: în noiembrie începe al Treilea Război Mondial
Nici mai mult nici mai puţin decât declanşarea unui al Treilea Război Mondial. Asta este ceea ce ne aşteaptă, dacă e să dăm crezare prezicerii clarvăzătoarei Vanga, pe 11 noiembrie 2010. Vestea bună este că, potrivit aceleiaşi preziceri, războiul se va sfârşi în octombrie 2014.
Vise interpretate pe Twitter
O cercetătoare din Marea Britanie dorește să analizeze visele lumii prin platforma Twitter. Dr. Jeniffer Parker, expert al University of the West of England, va selecta și va interpreta cele mai interesante 10 vise din totalul celor primite. Acestea vor avea calitatea caracteristică sistemului Twitter, o descriere de maximum 140 de caractere. Propunerea a...
Cutremur în România lui 2010 și epoca de aur de după 2012
„Vă spun clar că în 2010 va fi un cutremur şi în România. Va fi mult mai mare decât cel din 1977, deşi nu vor fi mai mulţi morţi şi răniţi ca atunci, de asta vă asigur." Predicţia vine din partea celei mai cunoscute prezicătoare de origine română de peste ocean, Carmen...












