Creşte neîncrederea în moneda europeană

29

Franţa, Germania, Italia şi Spania înregistrează un nivel tot mai crescut al scepticismului faţă de euro, arată un sondaj efectuat în cele patru ţări pentru publicaţia La Croix, informează Mediafax.

Majoritatea celor chestionaţi sunt de părere că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun, reiese din sondajul realizat de Institutul Ifop, la cinci ani de la începutul crizei.

Totuşi, în statele mai sus menţionate, majoritatea se restrânge în favoarea euroscepticilor care consideră că apartenenţa la Uniune este un lucru negativ: 37% în Spania (faţă de 26% în iunie 2012), 43% în Franţa (faţă de 38%), 44% în Germania (faţă de 36%), 45% în Italia (faţă de 39%).

Doar o minoritate doreşte abandonarea euro în vederea revenirii la moneda naţională, dar această minoritate este în creştere în trei dintre cele patru ţări, şi anume 43% în Germania (faţă de 39% în iunie 2012), 38% în Spania (25%), 35% în Italia (28%), pe când în Franţa nivelul actual este de 33%, mai mic faţă de cel de 35% înregistrat în iunie 2012.

Doar 37% dintre germani consideră că se află „în continuare în plină" criză, faţă de 66% dintre spanioli, 68% dintre italieni şi 69% dintre francezi.