Dolarul lasă moneda euro în urmă

20

„Singura valută forte care va mai conta în viitorii zece ani" este dolarul, conform unui raport al firmei de asistenţă financiară UBS AG. Pe fondul crizei din zona euro, investitorii preferă tot mai mult dolarul.

   

     „În următorii zece ani este posibil ca dolarul să fie moneda preferată de investitori mai ales că situaţia economică din Statele Unite este mult mai stabilă decât cea a Uniunii Europene sau a Japoniei", se arată în raportul UBS AG.

    În timp ce în zona euro criza s-a extins, Statele Unite au ieşit din recesiune, iar dolarul american a crescut în acest an cu 8,7%. Economia SUA va creşte cu 3,2% în 2010. Statele lumii, şi în special cele producătoare de petrol, se vor orienta spre dolarul american. Moneda europeană a scăzut nu doar în raport cu dolarul, ci şi în raport cu alte 15 monede concurente, notează Gândul.