Super-bogaţii lumii dau banii pe călătorii aventuroase

88

Excursiile de neuitat și aventurile care îţi taie respiraţia sunt din ce în ce mai apreciate de milionarii lumii, care nu mai dau banii pe obiecte premium, ci pe experienţe unice, arată un raport emis de Boston Consulting Group.

Cel mai grăitor simbol al statutului social este, în prezent, aventura. Dulapurile căptușite cu haine de firmă și accesoriile unicat nu mai sunt o marcă a bogaţilor lumii. În schimb, mersul cu elicopterul la ski în Alaska, sau escapadele pe insule exclusiviste sunt. Experţii în bunuri de lux au identificat o mutaţie de la „a deţine obiecte de lux, la a experimenta luxul". Comerţul de lux a înregistrat un boom în ultimii doi ani, în timp ce industria își revenea de pe urma crizei financiare globale, care a provocat o cădere abruptă a consumului, relatează The Guardian.

În ciuda crizei din zona euro, cheltuielile pentru bunuri de lux vor ajunge, anul acesta, la o valoare de 1,5 trilioane de dolari, datorită faptului că bogaţii caută noi feluri în care să își cheltuiască averea, estimează un studiu efectuat de Boston Consulting Group (BCG).

Potrivit BCG, creșterea economică a păturii de mijloc din China, Brazilia și Rusia va ajuta piaţa globală de lux să prospere.