Începe înscrierea în programul FLEX
Ambasada Statelor Unite în România, împreună cu Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională și Ministerul Educaţiei Naţionale, a pregătit un nou program de înscrieri pentru programul Future Leaders Exchange Program (FLEX). Participarea la acest program, ce presupune un schimb de experienţă pe perioada unui an școlar pentru liceeni, este gratuită, iar bursa oferită este completă. Ţara noastră va beneficia de 35 de burse pentru ediţia 2019-2020. Candidaturile se depun doar online, pe site-ul https://ais.americancouncils.org/flex, în perioada 1 septembrie – 16 octombrie (ora 23:59) 2018.
CE finanţează magistrala M6 spre aeroportul Otopeni
Ministerul Transporturilor a anunţat că proiectul magistralei de metrou M6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul „Henri Coandă” va fi finanţat de Comisia Europeană. Magistrala 6 de metrou va avea o lungime de 14,2 km și 12 staţii.
Drepturile de autor se iau în calcul la indemnizaţia de creștere a copilului
Guvernul a decis joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, că vor fi luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creșterea copiilor și veniturile din drepturile de autor. Potrivit Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale, măsura a fost necesară în vederea corelării prevederilor actuale din Codul Fiscal cu cele din OUG 111/2010, în așa fel încât valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi dreptul la concediu al persoanelor care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală să nu fie afectate.
A crescut datoria externă a României
Datoria externă a României a înregistrat o creștere în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu sfârșitul anului 2017, de 4,1 miliarde de euro. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Banca Naţională a României (BNR), în prezent datoria externă a României este de 97,582 miliarde de euro. Datoria publică a ajuns la 33,163 miliarde euro după primele şapte luni, în scădere faţă de cea înregistrată la finalul anului trecut (33,908 miliarde euro).
Polonia va bloca orice sancţiuni ale UE împotriva Ungariei
Polonia a anunţat că se va opune oricăror sancţiuni impuse Ungariei de către Uniunea Europeană. Guvernul maghiar este acuzat că a încălcat regulile UE în privinţa democraţiei. Odată cu preluarea puterii, premierul maghiar, Viktor Orban, a pus presiune asupra justiţiei, a mass-mediei și asupra organizaţiilor neguvernamentale. În plus, Orban a manifestat o virulentă opoziţie faţă de politica pro-refugiaţi promovată de cancelarul german, Angela Merkel, împreună cu alţi lideri ai Uniunii Europene.
Lideri europeni au fost ascultaţi de serviciile secrete ruse
În intervalul ianuarie – iulie 2018, cât timp Bulgaria a deţinut preşedinţia rotativă a UE, serviciile speciale ruse i-au ascultat pe liderii europeni aflaţi la Sofia, a afirmat în urmă cu două săptămâni jurnalistul bulgar Grigor Lilov. Și un fost ofiţer al serviciilor secrete bulgare afirmă același lucru, bazându-se nu doar pe faptul că Moscova are capacităţile necesare pentru asta, dar și pe faptul că a manifestat un interes accentuat pentru a discredita Sofia în intervalul respectiv.
OSDH: 20.000 de copii morţi în şapte ani de conflict sirian
Războiul din Siria, care a început acum șapte ani, s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, dintre care 20.000 de copii și 13.000 de femei, a anunţat joi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH). Anunţul a venit într-un moment în care ultima fortăreaţă a insurgenţilor, zona Idlib, se confruntă cu ameninţarea unei noi ofensive din partea Damascului și a aliatului rus. De asemenea, de la startul conflictului armat au murit peste 64.000 de jihadişti şi de extremişti islamişti, dar și 64.868 de soldaţi ai armatei siriene şi 1.665 de combatanţi ai Hezbollah.
Jeff Bezos donează 2 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cei fără adăpost
CEO-ul companiei Amazon, Jeff Bezos, a donat 2 miliarde de dolari la fondul de caritate pe care l-a creat, numit „One Day Fund”, pentru a-i ajuta pe oamenii fără adăpost și pentru a înfiinţa o nouă reţea de școli. În ciuda sumei oferite, Bezos a oferit de fapt mult mai puţin decât alţi miliardari, cum ar fi Bill Gates, care a donat zeci de miliarde de dolari fundaţiei sale, și Mark Zuckerberg, care s-a angajat să doneze 99% din acţiunile sale către o organizaţie umanitară.
Uraganul Florence se apropie de coasta de est a Statelor Unite
La apropierea uraganului Florence, rafale puternice au început joi să ameninţe coasta de est a Statelor Unite. Uraganul va aduce ploi torenţiale, putând provoca inundaţii catastrofale. Aproape 1,7 milioane de persoane au fost evacuate din calea sa.
În același timp, și în Filipine autorităţile evacuează zeci de mii de oameni, în așteptarea super-taifunului Mangkhut. Meteorologii au prognozat că taifunul va lovi ţărmul cu rafale de vânt ce vor atinge viteze de 205 km/oră, în prima parte a zilei de sâmbătă. Autorităţile au mobilizat soldaţi și provizii, estimând că peste 4 milioane de persoane din nordul ţării vor fi afectate.