Grecia a ajuns la cel mai scăzut nivel de rating din lume

32

Grecia a devenit luni, 13 iunie, ţara cu cel mai mic rating de creditare din lume. Agenţia Standard & Poor's a retrogradat Grecia cu trei puncte afirmând că o restructurare a datoriilor va echivala cu incapacitatea de plată, informează agenţia Reuters.

Grecia se află acum sub ratingul unor ţări ca Jamaica, Pakistan Fiji sau Argentina și Ecuador. „O restructurare a datoriilor, fie prin emisiune de bonduri sau prin extinderea perioadei de maturitate a bondurilor existente – va fi probabil impusă de oficialii europeni ca mijloace prin care să partajeze datoriile cu ajutorul sectorului privat", afirmă S&P. „Din perspectiva noastră, oricare tranzacţie de acest tip va fi mai puţin favorabilă decât refinanţarea datoriilor." Într-un astfel de scenariu, gradul de rating va fi coborât la „selective default" sau SD, în timp ce ratingul la instrumentele de achitare a datoriilor va fi coborât la nivelul D. Agenţia a anunţat astfel că Grecia va fi sub riscul de default cel puţin o dată până în 2013.

În replică, guvernul grec a spus că retrogradarea este o dovadă că agenţia ignoră eforturile administraţiei de la Atena, între care luarea unei noi serii de măsuri de austeritate impuse drept condiţii pentru finanţarea de 110 miliarde de euro din partea UE și FMI. „Decizia ignoră consultările care au loc în acest moment între aceleași instituţii și FMI cu scopul de a găsi o soluţie viabilă pentru a acoperi nevoile financiare ale Greciei în următorii ani", a spus ministrul grec de finanţe. Cele mai dure măsuri sunt deciziile de a crește impozitele și de a tăia cheltuielile. Acestea au fost revizuite și vor fi mai drastice decât se estimase la începutul anului. Sindicatele au anunţat deja pentru miercuri o nouă grevă generală.

Decizia S&P vine și pe fondul discuţiilor cu privire la un nou pachet financiar de ajutor acordat Greciei. Ridicat la valoarea de 172 de miliarde el este supus dezbaterilor între Germania și Banca Centrală Europeană, aceasta din urmă opunându-se unei restructurări a datoriei Greciei. Miniștrii de finanţe din zona euro se vor întâlni joi la Bruxelles, dar nu se estimează o soluţie rapidă. Situaţia Greciei va fi discutată pe larg de liderii europeni la un summit din 23-24 iunie.

S&P a retrogradat împrumuturile pe termen lung ale Greciei de la B la CCC, acesta fiind al patrulea nivel din coada clasamentului. Împrumuturile pe termen scurt au fost reafirmate la nivelul C. Perspectiva ratingului pe termen lung rămâne una negativă devenind un semnal că, în următoarele 12-18 luni ar putea surveni o altă retrogradare. S&P a anunţat că probabil va retrograda și 4 bănci din Grecia, Banca Naţională, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank și Piraeus Bank. Toate au acum ratingul B.

Ultimele patru niveluri ale ratingului S&P sunt: CCC = vulnerabil și dependent de afaceri, condiţii financiare și economice pentru a face faţă angajamentelor financiare; CC = foarte vulnerabil; C = s-a înaintat o cerere de faliment sau o acţiune asemănătoare, dar plăţile și angajamentele financiare se derulează mai departe; D = incapacitate de plată a angajamentelor financiare.