România: Voluntarii contribuie la realizarea unui drum de 950 km

632

Un traseu pentru drumeţii numit Via Transilvanica, lung de 950 de km, va străbate Transilvania și va face legătura între Drobeta Turnu Severin (locul în care a intrat în ţară prima oară Regele Carol I) și Putna (unde se odihnește Ștefan cel Mare).

Ruta este destinată iubitorilor de natură și de drumeţii, dar și celor care sunt pasionaţi de ciclism, și va fi amenajată de către Asociaţia Tăşuleasa Social în cadrul unui proiect cu „un impact social şi turistic unic” pentru România.

Proiectul a fost lansat marţi, la Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor a celor zece judeţe prin care va fi implementat acesta şi a „ambasadorilor” de proiect, Tiberiu Uşeriu, Toma Coconea, fostul principe Nicolae, Dragoş Bucurenci şi Mihaela Miroiu. Cu ocazia aceasta s-a semnat şi un memorandum de colaborare pentru realizarea proiectului ce va lega Transilvania de Dunăre şi de mănăstirea Putna.

„Traseul pe care îl vom amenaja are 950 de km, din experienţa noastră de drumeţi se poate parcurge în mai multe săptămâni, în totalitate sau parţial, în câteva zile, după puterea şi dorinţa călătorului. Infrastructura Via Transilvanica va oferi acces la apă potabilă, cazare şi masă, dar şi la informaţii istorice şi culturale ale diferitelor zone geografice. Luând în considerare diversitatea etnică de pe parcursul acestuia, Via Transilvanica îşi propune să redescopere lucruri uitate sau neştiute de publicul larg. Fiind vorba de amenajarea unui drum extins, acesta se va face în mai multe etape, o primă porţiune fiind prevăzută pentru 2018 pe traseul Ţara Dornelor – Reghin, pe o distanţă de cel puţin 100 km”, a declarat Alin Uhlmann Uşeriu, preşedinte al Asociaţiei Tăşuleasa Social.

Drumul, care va putea fi parcurs doar pe jos sau cu bicicleta, va fi marcat în cea mai mare parte a sa cu borne realizate de studenţi din toată ţara.

Fiecare bornă din cele 135 deja pregătite are o sculptură unică, realizată special pentru călătorii care vor parcurge traseul pe jos. Aceste borne vor fi trimise spre zece localităţi din Bistriţa-Năsăud și vor marca primii kilometri din Via Transilvanica.

Studenţi din Iași au realizat sculpturile, iar fiecare lucrare are un simbol aparte. „Ne-am gândit ce am putea să facem ca ele să nu fie pur și simplu, să aibă rolul ăsta de a delimita câte un kilometru, ci să fie și o chestie la care un drumeţ obosit se poate opri pentru un moment de răgaz. Și cumva să aibă un moment de introspecţie sau pur și simplu să admire. (…) Cumva ne întoarcem sau ne amintim de unde provenim și cumva strămoșii noștri”, a declarat Iulia Alexandra Mureșan, voluntar în cadrul proiectului.

Amenajarea drumului se va face în mai multe etape, o primă porţiune, de 100 de kilometri, fiind planificată a fi finalizată în toamna acestui an, pe traseul Ţara Dornelor – Reghin.

În privinţa duratei până la finalizarea proiectului, Alin Ușeriu a precizat: „Eu cred că în trei ani de zile am putea să facem acest drum, să trasăm acest drum. Și probabil mă hazardez, dar noi am făcut niște calcule…”. Iniţiatorii proiectului apreciază că anual de acest drum se vor bucura peste 200.000 de persoane.

Cât despre menirea acestui proiect, Mihaela Miroiu a precizat: „Aştept ziua când pe Via Transilvanica se vor întâlni cel care îşi va scoate capul din telefon şi tabletă şi se va da jos de pe reţelele de socializare cu cel care va renunţa la mersul cu maşina”.