Educaţie cu preţul vieţii

545

„Mai bine să mori încercând să capeţi o educaţie, decât să rămâi acasă fără un viitor bun.” E dureros și impresionant să auzi asta din gura unui copil de doar 8 ani, care trece zilnic graniţa dintr-o ţară care nu e „acasă” − dar care îi oferă siguranţă − în ţara lui natală, măcinată de război, dar care îi poate oferi educaţie. E povestea lui Dieme și a multor altor copii refugiaţi în Uganda, care merg zilnic în Republica Democratică Congo pentru a învăţa. Fără să știe, Dieme ne-a predat deja o lecţie. Pe care nu o învăţăm, nici noi, nici el, la școală.