Statele naţiuni își văd ameninţată securitatea și identitatea și reacţionează. Sunt temătoare, neliniștite, nu mai au pace.
Cu mult înainte de apariţia și promovarea în media a ideologiei globaliste, diplomatul român Nicolae Titulescu vorbea despre „spiritualizarea frontierelor”. De aceea Titulescu este considerat astăzi un precursor al unificării europene, un „ministru al Europei”. Această spiritualizare ar fi presupus: o relaxare a rigorilor și a diferenţelor dintre ţări, state, naţiuni; o concentrare pe colaborarea și cooperarea lor în varii domenii; un accent pus pe o mentalitate a unităţii și a solidarităţii, în numele unor valori comune, între care, fără îndoială, pacea.
Un diplomat al zilelor noastre, cehul Michael Žantovský, observă însă, în plin proces al globalizării, revirimentul urii, al rasismului deschis și al separatismului, ca reacţie la fenomenul fără precedent al migraţiei musulmane în Europa. Totuși autorul ceh se întreabă dacă nu cumva situaţia obiectivă actuală ar putea genera un ethos al integrării în ţările europene gazde – o schimbare de atitudine și de comportament în direcţia acceptării și a asimilării acestor nou-veniţi. Însă Žantovský încheie îndoindu-se că acest ethos ar putea apărea printr-un decret.
Filosoful contemporan australian Peter Singer observă și o tendinţă contrară gânditorilor globaliști îndrăzneţi care pledează pentru deschiderea tuturor graniţelor. El atrage atenţia asupra revirimentului în Europa al partidelor naţionaliste, de extremă dreaptă și, din perspectiva sa, atee, și pune aceasta pe seama naturii fundamental xenofobe a speciei umane.
Dintr-o perspectivă creștină, președintele Asociaţiei Internaţionale pentru Refugiaţi (IAFR), Thomas Albinson, membru al Asociaţiei Evanghelice Internaţionale (WEA), atrăgea atenţia asupra faptului că până și cele mai deschise societăţi din Europa, confruntate cu un număr copleșitor și în creștere de imigranţi, ar putea să treacă printr-o decompensare și să lase deoparte respectul pentru drepturile omului și pentru compasiune.
O altă voce a presei creștine, Trevin Wax, scriitor și redactor-șef la The Gospel Project, consideră că ne aflăm în plin război neconvenţional, în care se ciocnesc viziuni diferite asupra lumii, cu un vădit fundament religios. E o constatare ce amintește de celebra ipoteză a politologului american Samuel Huntington, care vede pericolul destabilizării mondiale prin confruntarea civilizaţiilor modelate de religii diferite.[1]
Toate aceste puncte de vedere indică, în viitor, spre o direcţie negativă a manifestării maselor, fie că a fost predictibilă pentru strategii globalizării, fie că nu: revolta, intoleranţa, dictate de teamă și neliniște, de sentimentul difuz al insecurităţii și al unei iminente prejudicieri a resurselor proprii.
Toate aceste puncte de vedere indică, în viitor, spre o direcţie negativă a manifestării maselor, fie că a fost predictibilă pentru strategii globalizării, fie că nu: revolta, intoleranţa, dictate de teamă și neliniște, de sentimentul difuz al insecurităţii și al unei iminente prejudicieri a resurselor proprii. O parte a explicaţiei vine și din faptul că Banca Mondială nu e dispusă să ajute, dintr-un motiv caracterizat de unii jurnaliști ca hilar: aceasta cotează ţările ce joacă deocamdată rolul de gazde pentru zecile de mii de refugiaţi pe palierul ţărilor cu venituri ridicate – e vorba de Turcia, de Iordania și de Liban.
Caracteristica acestor revolte, ca reacţii de apărare, este una nouă: revolta unor popoare, ţări, state, naţiuni. Or revirimentul naţionalismului nu se afla, cu siguranţă, pe agenda viitoare a globalizării, însă el pare să fie forma pe care o ia opoziţia maselor; identitatea naţională pare prima identitate pe care acestea și-o simt ameninţată; abia apoi vin cea social-civică, cea rasială, cea religioasă. Statele naţiuni își văd ameninţată securitatea și identitatea și reacţionează. Sunt temătoare, neliniștite, nu mai au pace.
Pasul următor pierderii păcii la nivelul psihologic al maselor poate fi pierderea păcii ca situaţie socială. Așa cum am arătat într-un articol anterior[2], procesul globalizării ca program nu ar putea să-și urmeze cursul, pe fondul creșterii euroscepticismului și al naţionalismelor, decât prin recursul la forţă. Viaţa statelor naţionale născute în Europa în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea nu pare să fie pe sfârșite decât din perspectiva companiilor comerciale multinaţionale. Iar dacă acest aspect nu va fi luat în seamă în strategiile viitoare de remodelare a lumii noastre, atunci conflictele și războaiele locale par inevitabile.
Poate că aceste evenimente ar fi suficient de pregnante pentru a ne îndemna să recitim Biblia, ale cărei avertismente milenare capătă o actualitate surprinzătoare. Fie că ele vor fi luate drept chei de decriptare a viitorului, fie că nu, merită să ne aplecăm mai atent asupra câtorva dintre aceste indicii și să le căutăm sensurile actuale:
„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mâna Ta; a venit vremea… să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11:18).
„Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei… şi nu va fi chip de scăpare” (1 Tesaloniceni 5:3).
„…pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună…” (2 Tesaloniceni 2:10-12).
