Mario Monti luptă pentru o Europă unită

19

Pentru premierul italian Mario Monti nu există ţări „bune" şi ţări „rele" în UE, ci doar criza datoriilor care alimentează resentimente şi diviziuni între statele membre. Germania, Franţa şi Italia au fost cele care au stat la originea crizei în 2003, a mai spus el miercuri în Parlamentul European.

Mario Monti a fermecat audienţa luând apărarea ţărilor periferice care sunt acuzate că trag în jos Uniunea, amintind că Franţa şi Germania au stat la originea crizei în 2003, când, cu sprijinul Italiei, au demontat practic regulile din Pactul de Stabilitate, din cauza propriei lor indiscipline bugetare.

„Nu există buni şi răi în Uniunea Europeană", a susţinut premierul italian, respingând ideea Europei cu două viteze. El a mai luat apărarea instituţiilor UE în contextul în care majoritatea guvernelor naţionale învinuiesc conducerea de la Burxelles pentru măsurile de austeritate care cauzează mari probleme sociale în ţările cu datorii publice nesustenabile.

Discursul lui a mulţumit pe toată lumea, înafară de extremele de dreapta şi stânga, care i-au reproşat că este un tehnocrat care a fost numit, nu ales, şi care face parte din aceeaşi elită financiară internaţională, pe care o învinovăţeşte pentru situaţia în care se găseşte azi Europa.

Surse: EUobserver, Reuters