Războiul la sol dintre Israel și Fâșia Gaza a creat un alt tip de război, purtat de această dată pe aplicaţiile de telefon mobil.
Aplicaţiile de smartphone folosesc un cod de bare pentru a putea alege un anume produs comercial pe care să îl boicoteze. Aplicaţia care vizează produsele Israelului și ale ţărilor care îl susţin în acest conflict a crescut de la câteva mii de descărcări la aproape un sfert de milion, în ultimele săptămâni. Numărul pare să fi crescut odată cu creșterea numărului de victime palestiniene.
La începutul conflictului, vocea publicului internaţional spunea că Israelul are nu doar dreptul, ci și datoria să își apere cetăţenii de gruparea teroristă Hamas. Dar pe măsură ce numărul victimelor palestiniene civile a început să crească, iar fotografiile și reportajele din Gaza au inundat mass-media, publicul a început să se întoarcă împotriva tacticilor Israelului.
Peste 1.900 de civili palestinieni au murit de la izbucnirea conflictului, în timp ce Israelul numără 64 de soldaţi uciși. Prin urmare, un sondaj arată că și printre britanici (Marea Britanie susţine Israelul), părerea despre Israel s-a înrăutăţit la 41% dintre respondenţi, în timp ce la 48% a rămas la fel. Mai mult decât atât, 52% din electoratul britanic este de părere că Israelul a reacţionat disproporţionat în atacul asupra Fâșiei Gaza.