T. Băsescu nu merge la Varşovia din cauza Kosovo

10

Preşedintele Traian Băsescu nu va participa la summit-ul de la Varşovia, gestul fiind motivat prin faptul că „gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entităţi care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră".

A 17-a Reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est se va desfăşura la Varşovia în zilele de 27 şi 28 mai, informează Mediafax.

Iniţial, s-a vehiculat că summit-ul va fi boicotat nu doar de România, ci şi de Serbia şi Slovacia, motivul fiind invitarea la reuniune a preşedintei Kosovo, Atifete Jahjaga. Ulterior, Slovacia a revenit asupra deciziei de neparticipare. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui slovac Marek Trubac a anunţat că va fi prezent la Varşovia pentru că organizatorii au dat asigurări că la reuniune nu va apărea emblema de stat sau steagul Kosovo, nici nu va fi adoptată vreo declaraţie comună care să conţină semnătura preşedintei Jahjaga.

Boris Tadic, preşedintele Serbiei, a anunţat la rândul său că nu va fi prezent la Varşovia. În schimb, premierul polonez Radek Sikorski a precizat că Polonia a recunoscut independenţa Kosovo şi că nu vede motive pentru care Kosovo să nu fie reprezentată la summit.

„Eu aş fi recomandat preşedintelui să se ducă la acest summit, pentru că, chiar dacă România are o poziţie fermă pe tema Kosovo, dialogul contează foarte mult", a declarat şeful Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, pentru NewsIn.

Preşedintele american Barack Obama va fi prezent la summit-ul din Polonia.

(Foto: theroadtothehorizon.org)